CFR Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a 24-a a Ligii 1, în direct pe Look Sport+. A marcat Billel Omrani, în minutul 75. În urma acestui succes, CFR Cluj şi FCSB rămân la egalitate de puncte în fruntea clasamentului Ligii 1. De asemenea, “feroviarii” şi-au asigurat calificarea matematică în play-off, alături de FCSB.
Billel Omrani, introdus pe teren în minutul 73, a înscris în minutul 75. Atacantul francez a primit o pasă lungă din propria jumătate, de la Bordeianu, a pătruns de pe partea dreaptă spre centru şi a marcat cu un şut de la 13-14 metri, balonul fiind deviat de un adversar. Ultimul gol înscris de Omrani a fost reușit pe data din 1 decembrie 2019.
În această iarnă, Omrani a avut un conflict cu conducerea CFR-ului şi a vrut să plece. Ulterior, a semnat prelungirea contractului până în vara anului 2022.
“A fost o perioadă foarte grea pentru mine. M-am accidentat, apoi am avut COVID. Apoi am avut mici probleme cu clubul, dar am semnat pe încă un an şi asta a fost cel mai bine pentru mine. Am jucat 25-30 de minute şi am dat un gol, sunt foarte fericit. Îi mulţumesc staff-ului medical, au făcut totul pentru a reveni rapid.
Sunt trei puncte foarte importante pentru noi. Suntem împreună cu FCSB în play-off, e foarte important pentru noi să fim pe primul loc. Vrem să câştigăm încă un titlu, lucrăm foarte bine la antrenamente. Azi am avut foarte multe ocazii, dar a fost un portar bun în poarta celor de la Mediaş”, a spus Billel Omrani la Look Sport.
Au evoluat următoarele echipe:
Gaz Metan: Buzbuchi – Gabriel Moura, Baco, Yuri, Velisar (Trif ’60) – R. Deaconu V.Morar ’79), Francisco Junior, Chamed – Horşia (Ciocan ’46, Costea ’79), Sarr (Ze Manuel ’34), Valente. Antrenor Mihai Teja;
CFR Cluj: Bălgrădean – Susici, Vinicius, A. Burcă, Camora – C. Deac (Omrani ’62), Bordeianu, A. Chipciu – Gîdea (Păun ‘9), Debeljuh (Rondon ’72), V. Costache (Itu ’62). Antrenor Edward Iordănescu.
Cartonaşe galbene: Ze Manuel ’51, Francisco Junior ’90+2 / Itu ’90, Omrani ’90+3.
Arbitri: Radu Petrescu – Radu Ghinguleasc şi Vlad Bîrleanu – Andrei Antonie;
După acest rezultat, CFR Cluj a egalat FCSB în fruntea clasamentului. Cele două echipe au 51 de puncte fiecare, golaverajul bucureştenilor fiind mai bun. CS Universitatea Craiova ocupă locul 3, cu 47 de puncte.
Gaz Metan Mediaş ocupă locul 10, cu 28 de puncte.