Ghid pentru o alimentație sănătoasă, lansat la Cluj-Napoca. Regulile profesorului Nicolae Hâncu

by Cristina Mihaila

Obezitatea infantilă este o problemă mondială de sănătate publică. Și în România numărul copiilor obezi și care au alte probleme medicale asociate obezității, este în creștere, avertizează medicii specialiști.

Pentru a preveni aceste probleme, este nevoie de educație. Copilul trebuie să știe de mic ce alegeri alimentare să facă. Însă, mai întâi, e nevoie ca părinții să știe cum să îi obișnuiască pe cei mici cu mâncarea sănătoasă.

Din această nevoie a apărut pe piață programul „Sănătos de mic”, care cuprinde primul pachet educațional complet pentru o alimentație sănătoasă în familie. Pachetul va fi lansat, sâmbătă, 18 septembrie, în Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, de la ora 12:30 Acesta cuprinde un ghid, „Ghidul pentru părinți” și un joc tematic, „Căpitanul Farfurie”.

Reputatul profesor univ. dr. „Nicolae Hâncu”, medic specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și membru de onoare al Academiei Române va fi prezent la lansarea pachetului educațional. Acesta va discuta cu părinții cum să aplice reguli simple pentru adoptarea unui stil de viață alimentar echilibrat, dar va răspunde și întrebărilor legate de efectele nocive ale obezității asupra copiilor.

Pe perioada FICT, 16-19 septembrie, între 10.00-21.00, echipa Sănătos de mic va desfășura activități cu copiii și va discuta cu părinții despre prevenirea riscului de obezitate infantilă și despre misiunea proiectului, aceea de a crește generații mai sănătoase.

La nivelul judetului Cluj, în programul Sănătos de Mic sunt înscrise deja 69 de grădinițe, iar 67 de cadre didactice și 42 de cadre medicale au urmat cursuri despre nutriția sănătoasă a preșcolarului.

„Sănătos de mic” este un program derulat de Asociația SAMAS.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza