Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de hotărâre pentru aprobarea noilor indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Tren metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”. Proiectul prevede construirea unei linii de metrou uşor cu o lungime 21.03 km, cu 19 staţii subterane şi 1 depou suprateran în municipiul Cluj-Napoca şi în comuna Floreşti.
„Prin actul normativ, Executivul reaprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”, conform OUG nr. 64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Obiectivul de investiții prevede construcția unei linii de metrou ușor cu o lungime 21.03 km, cu 19 stații subterane și 1 depou suprateran. Amplasamentul este în Județul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca și Comuna Florești. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar beneficiarii sunt UAT Municipiul Cluj-Napoca și UAT Comuna Florești.
Proiectul de investiții este cuprins în cadrul Componentei 4 (Transport sustenabil) din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – I4. Dezvoltarea rețelei de transport cu metroul în Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 24 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, titlul 61 „Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR”, de la bugetul de stat în condiţiile stabilite conform legii, de la bugetul local, precum şi din alte surse legal constituite.