Autoritățile sunt nevoite să caute soluții în contextul în care numărul de cazuri noi de COVID-19 crește alarmant, iar spitalele sunt deja sufocate. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat la Târgu Mureș că Guvernul va adopta mâine o ordonanță de urgență pentru a modifica protocolul de tratament, astfel încât persoanele asimptomatice să nu mai fie internate.
“Rămâne ca în urmatoarea perioadă să putem gestiona secțiile de Terapie Intensiva în contextul în care joi, în ședința de Guvern, vom avea și aceea ordonanță de urgență în care asimptomaticii și oligosimptomaticii vor fi tratați la domiciliu de către medicul de familie, cu suportul medicului specialist, în condițiile în care vom avea prezența asimptomatologiei”, a spus Nelu Tătaru.
Totodată, întrebat dacă se modifică și schemele de tratament, în condițiile în care tot mai multe studii internaționale arată că medicamentele Plaquenil și Kaletra nu au dovedit eficiență în tratarea COVID-19, dar sunt încă administrate în spitalele din România.
”Fiecare medicament are efecte adverse. Evaluarea se face în acest moment la Comisia de Boli Infecțioase și Comisia de Terapie Intensivă de la Ministerul Sănatății, care vor veni cu protocoale noi Chiar în acest moment se lucrează la adaptatea schemelor”, a precizat Tătaru.