Hoț prins de polițiștii clujeni! A furat 10.000 de euro dintr-o maşină

by Oana Spiru

Polițiștii clujeni au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 42 de ani, suspect de furt.

Acesta este bănuit că, la data de 7 septembrie aflându-se într-un autoturism care efectua servicii în regim de transport persoane, ar fi sustras din interior suma de 10.000 de euro.

Conform IPJ, în urma investigațiilor desfășurate, polițiștii din cadrul Poliție muncipiului Dej și cei ai Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Sibiu l-au identificat și depistat pe cel în cauză în municipiul Sibiu. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Faţă de bărbatul de 42 de ani, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea perioadei, acesta să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza