Nelu Tătaru a aprobat astăzi, 20 mai, Ordinul Comun MS-MAI privind obligativitatea purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor. Pe perioada stării de alertă masca trebuie purtată în orice spațiu public închis, în mijloacele de transpot în comun, la muncă și în spațiile comerciale.
Excepții pentru purtarea măștii:
– angajatul este singur în birou sau distanța dintre persoanele din acel birou este de cel puțin 2 metri, cu condiția aerisirii camerei cel puțin la două ore, iar toate suprafețele sunt dezinfectate
– persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare
– persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.)
– prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția să fie o distanță de 3 metri între persoane – vorbitorii în public, dar la distanță de 3 metri
– elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare – copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.