Încă o victorie pentru viață! Organele unui pacient internat la Cluj, aflat în moarte cerebrală, au salvat mai multe vieţi

by admin

Organele unui pacient aflat în moarte cerebrală la Spitalul Județean din Cluj au salvat viața a  mai multor persoane aflate pe listele de așteptare. 

“Mulţumim şi ne înclinăm cu profund respect în faţa familiei unui pacient, diagnosticat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca, pentru decizia dificilă pe care a fost nevoită să o ia, dar care a adus bucuria vieţii în alte familii”, transmite Agenția Națională de Transplant. 

Profesionalismul şi efortul deosebit depus în această situaţie de pandemie de către echipa ATI neurochirurgie a spitalului din Cluj Napoca, au făcut posibil ca alte vieţi, a căror unică şansă era transplantul, să fie salvate. 

Efortul şi dedicarea echipei de la spitalul din Cluj a fost preluat de echipa de prelevare ficat a Institutului Clinic Fundeni şi de rinichi a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Cluj, care au încheiat cu succes această etapă.

De asemenea, un alt pacient a primit şansa la o viaţă mai bună după operaţia de transplant de ficat realizată în cadrul  Centrului de Transplant Hepatic Fundeni. La Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni s-a  adus bucuria vieții prin transplant renal pentru alţi doi pacienţi. 

Totodată, s-au realizat două transplante de cornee la Spitalul Militar Central Bucureşti.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza