Încă un eveniment AMÂNAT în Cluj-Napoca. Sports Festival se reprogramează pe 2022

by admin

Din cauza situației incerte prin care trece întreaga industrie a evenimentelor și festivalurilor, conducerea Sports Festival s-a văzut nevoită să amâne ediția din 2021 pentru anul următor. Reglementările recent transmise nu oferă suficientă claritate încât să permită organizarea evenimentului. Biletele cumpărate de fani la cele două meciuri demonstrative rămân valabile pentru data reprogramării ce va fi stabilită ulterior.

 “Ne-am dorit foarte mult să ne întâlnim anul acesta cu Simona Halep, Adrian Mutu, Totti și toți fanii sportului, dar situația este încă prea complicată pentru desfășurarea evenimentelor de calibru mare. Pentru noi, este foarte important să oferim o experiență unică de festival, în condiții de deplină siguranță și fără să dezavantajăm o bună parte dintre persoanele care au deja bilete la cele două meciuri demonstrative. Practic, ar trebui să jucăm meciurile de 2-3 ori, sau să lăsăm afară mii de persoane care au bilete. Ne dorim să retrăim emoția dată de vibrația unui stadion plin. Așa că, vom amâna revederea noastră pe 2022, a explicat Mirel Alexa, director executiv Sports Festival.

“Aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu fanii fotbalului din România, la un meci demonstrativ pe care cu siguranță îl vom ține minte peste ani. Din păcate, vremurile actuale ne-au determinat să intrăm într-un time-out nedefinit, dar vom reveni în 2022, pe Cluj Arena, cu tribunele pline, alături de invitații mei de marcă, colegii Totti, Pirlo, Gattuso, Frey și mulți alții. Împreună cu Sports Festival și invitatii mei căutăm date care să fie potrivite pentru toată lumea. Sperăm ca autoritățile se ne ajute pe viitor pentru a putea oferi cât mai multor oameni accesul la meciuri, competiții sportive și sport în general”, a spus Adrian Mutu.

“Biletele cumpărate de fani la cele două meciuri demonstrative rămân valabile pentru data reprogramării. Cele două meciuri show din cadrul festivalului, Simona Halep & Friends și meciul de retragere al lui Adrian Mutu, vor avea loc la o dată stabilită ulterior, după definitivarea calendarelor competiționale din 2022, din circuitul profesionist de tenis și fotbal, de care depind invitații noștri”, a transmis conducerea într-un comunicat.

Sports Festival este cel mai mare eveniment dedicat sportului din România și înseamnă meciuri demonstrative, inițiere gratuită în peste 30 de sporturi, întâlniri cu mari campioni și profesioniști din domeniul sportului, demonstrații sportive și competiții pentru amatori.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza