Incendiu de casă pe o stradă din Cluj-Napoca! Autoritățile au descoperit o persoană carbonizată în interiorul locuinței

by Christian Suciu

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o casă situată pe strada Stefan Ludwig Roth din municipiul Cluj-Napoca iar pompierii clujeni au intervenit cu trei autospeciale pentru lichidarea flăcărilor ce s-au extins pe suprafața de 100 mp a imobilului. După ce au pătruns în interiorul locuinței aceștia au descoperit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani. Ulterior, incendiul a fost lichidat.

” Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente, cu trei autospeciale și autoscara, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Stefan Ludwig Roth.

Incendiul se manifestă, din primele date, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Forțele noastre au pătruns în interior unde au găsit, din păcate, o persoană carbonizată. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 80 de ani. Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare”, au transmis reprezentanții ISU Cluj

Te-ar putea interesa si

Comenteaza