Flăcări uriașe au mistuit aseară unul dintre cele mai cunoscute restaurante din orașul Luduș, județul Mureș, precum și o parte dintr-o terasă aflată în apropiere. Pompieri din mai multe orașe s-au străduit 3 ore să stingă flăcările și să salveze clădirile aflate în zonă – un spital și o casă de locuit. Pagubele sunt uriașe, cu atât mai mult cu cât patronii dețineau și o brutărie, un atelier auto și o secție de lactate, care s-au făcut scrum.
Oamenii au văzut flăcările uriașe și au dat imediat alarma. Din fericire niciun angajat nu s-a aflat în incintă, dar focul s-a extins cu repeziciune si la atelierul auto, la birourile de contabilitate, au înghițit secția de lactate si mai apoi au distrus interiorul restaurantului.
“Ardea cu flacără violentă centrul de panificație, o parte din acoperișul restaurantului și o parte din terasa din imediata vecinătate. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 700 de mp”, a declarat Dan Daniel, reprezentatn ISU Târgu-Mureș.
Abia după 3 ore de luptă, pompierii și voluntarii din Târnăveni, Târgu Mureș, Luduș și Iernut au reusit să stingă incendiul, iar acum fac cercetări pentru a afla cauza de la care a pornit totul.