Incendiu la o fabrică din Cluj. Zeci de persoane au fost evacuate

by admin

Un incendiu a izbucnit noaptea trecută în incinta fabricii Sanex din Cluj-Napoca. Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje, dar până la sosirea lor zeci de angajați au fost evacuați din hala de producție. 

„Două autospeciale, o platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD au fost alertate în cursul nopții trecute ca urmare a unei solicitări cu privire la izbucnirea unui incendiu într-o hală de producție a unui operator economic situat pe strada Beiușului din municipiul Cluj-Napoca.

Astfel, după înregistrarea apelului pe numărul unic pentru urgențe 112, în jurul orei 03:50, la fața locului au fost evacuate circa 20 de persoane de pe locul de muncă, până la sosirea pompierilor, iar personalul cu atribuții privind prima intervenție în cadrul operatorului economic a intervenit cu mijloace de primă intervenție, limitând extinderea flăcărilor mai departe de un palet încărcat cu materie primă”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Nici o persoană nu a fost rănită în urma incendiului. Din primele cercetări se pare că focul a pornit de la un echipament al instalației de alimentare cu gaze naturale.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza