Un incendiu a izbucnit luni seara la un salon de înfrumusețare din Gherla. Flăcările au izbucnit la un aparat de bronzat, dar proprietarii salonului au reușit să le țină sub control până la sosirea pompierilor.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit alături Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei municipiului Gherla pentru a stinge flăcările izbucnite într-un spațiu în care funcționa un salon pentru întreținere corporală situat pe str. Mihai Eminescu din municipiul Gherla.
La fața locului au fost trimise o autospecială de stins incendii din cadrul subunității de intervenție din Dej și o autospecială de stins incendii din cadrul Primăriei municipiului Gherla. Proprietarii au reușit să acționeze cu mijloace de primă intervenție, până la sosirea echipajelor operative, reușind astfel să limiteze extinderea incendiului.
Au ars câteva elemente dintr-un aparat de bronzat și au fost afectați pereții din cauza degajărilor mari de fum.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, iar cel mai probabil incendiul a pornit de la o defecțiune a aparatului utilizat pentru întreținerea corporală”, a transmis ISU Cluj.
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]