Se închide strada Mihail Kogălniceanu. Primăria Cluj-Napoca a anunțat că, începând de miercuri, 29 iunie, circulația rutieră pe stradă va fi interzisă complet, iar parcările din zonă vor fi desființate.
„Închiderea traficului se aplică în contextul extinderii zonei pe care se execută lucrările de modernizare pe toată lungimea străzii Mihail Kogălniceanu, respectiv pe tronsonul cuprins între străzile Universității și Emmanuel de Martonne, dar și pe tronsonul cuprins între Biserica Reformată și strada Baba Novac. Lucrările urmează să fie continuate și pe tronsonul care este deja în lucru, cuprins între străzile Emmanuel de Martonne și Biserica Reformată, cu extindere pe toată ampriza străzii”, au transmis reprezentanții primăriei.
Circulația pietonilor se va realiza pe culoare pietonale delimitate și asigurate de către executant.
Lucrările se execută în cadrul proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente” și sunt realizate de către SC Astor Com SRL.