În ciuda vremii nefavorabile, gurmanzii au parte de câteva zile speciale la Cluj-Napoca. Zeci de feluri de preparate din toate colțurile lumii pot fi degustate în cadrul Street Food Festival, organizat pe Aleea Stadionului. Bunătățile sunt preparate pe loc, chiar în fața pofticioșilor și pot fi asezonate cu băuturi de sezon, deserturi delicioase, dar și cu muzică bună. De altfel, organizatorii spun că ediția de anul acesta este una specială pentru că întreaga zonă de festival este gândită ca fiind un punct de intersecție culturală și culinară între diferite regiuni ale lumii. Timp de patru zile, participanții se vor simți ca-n Italia, Mexic, America sau Asia, cu mâncarea, decorul și vibe-ul de acolo, doar că fără pașaport.
Ca în fiecare an, la mare trecere sunt burgerii de toate felurile. Preparați după rețete originale, personalizate de fiecare bucătar, preparatul cu specific american a fost transformat într-unul cât se poate de tradițional. Cu porc afumat sau cu vită, cu sosuri de verdețuri, mentă sau amestecuri mai picante, burgerii sunt savurați negreșit alături de o porție de cartofi pai sau wedges. Prețurile sunt accesibile și pornesc de la 25 de lei și pot ajunge la 38, în funcție de combinații.
Pentru cei care vor să se încălzească puțin cu gândul la Mediterana, există preparate cu specific grecesc. Tradiționalul gyros conține fie carne de porc, fie de pui, pită bine rumenită, rondele proaspete de cartofi, salată și tradiționalul sos tzatziki. Acest tip de mâncare poate fi servit cu o porție răcoritoare de ayran, toate pentru aproximativ 30 de lei.
Evident, de la un astfel de festival nu pot să lipsească deserturile. Sub formă de înghețată, prăjituri sau clătite, dulciurile sunt și ele la mare căutare. Dar asta nu este tot pentru că anul acesta, organizatorii au pregătit și momente artistice în diferite zone din festival la care vor putea participa oricare dintre doritori. Canarro, Magic Puppet sau One Man’s Band sunt doar câteva dintre reprezentațiile care vor avea loc spontan. De asemenea, vor putea fi urmărite la cinema în aer liber filmele: „Povestea iubirii”, „Nunta în ofsaid” sau „Omul care l-a ucis pe Don Quijote”. Așadar, dacă nu ați ajuns încă în zona stadionului Cluj Arena, mai aveți un weekend întreg la dispoziție să degustați bunătățile și să vă relaxați alături de artiștii din acest an.