Institutul Inimii primește fonduri europene de peste 3 milioane de euro pentru lupta împotriva COVID-19

by admin

Institutul Inimii din Cluj-Napoca va primi peste 16,5 de milioane de lei, bani europeni. Fondurile au fost alocate în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, axa prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”. Obiectivul este dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiții în dotări, care contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate.

Prin proiect se urmărește adaptarea tehnică și funcțională a infrastructurii institutului la situații epidemiologice de risc crescut, așa cum s-a dovedit a fi criza sanitară provocată de virusul SARS-CoV-2, susținând substanțial ameliorarea siguranței pacienților și a personalului medical.

În următoarele luni, Institutul va achiziționa echipamente performante, dintre cele mai importante fiind un angiograf și un aparat RX portabil. Proiectul a debutat în 19 august 2020 și se va finaliza în 30 aprilie 2021.

Echipa institutului își dorește ca expertiza oferită pacienților să fie îmbunătățită, la fel și viteza de reacție a cadrelor medicale în toate intervențiile specifice. Rezultatele investițiilor se vor reflecta și într-un număr crescut de beneficiari și o activitate eficientizată prin dotările moderne puse la dispoziția echipei medicale.

„Trecem, cu toții, printr-un context unic, pe care, până în prezent, l-am gestionat optim  cu resursele existente, dar știm că putem face mai mult pentru pacienții noștri și, în același timp, pentru protejarea personalului medical  care activează în Institut.

Anual, mii de cazuri venite din întreaga regiune ajung în grija noastră, iar așteptările lor și ale comunității sunt de a fi soluționate optim, prin accesul la cele mai bune soluții medicale pentru fiecare dintre ele. Noile achiziții ne vor ajuta să ne păstrăm renumele de unitate medicală de top pe care Institutul și l-a dobândit cu foarte mult efort din partea întregii echipe”, a declarat managerul Florin Crișan.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza