Intervenție cu elicopterul pentru un clujean căzut într-o carieră de piatră din localitatea Cheia

by Christian Suciu

Pompierii clujeni au intervenit cu elicopterul pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, ce ar fi căzut cu într-o carieră de piatră adâncă de 5 metri, în apropierea localității Cheia.

”Pompierii din cadrul Detașamentului Turda și elicopterul SMURD Jibou au intervenit în această după-amiază pentru a salva un bărbat căzut cu ATV-ul, de la o diferență de nivel de aproximativ 5m, într-o carieră de piatră de pe raza localității Cheia, comuna Mihai Viteazu. Alerta a venit în jurul orei 13.20, iar la fața locului salvatorii au găsit un bărbat de aproximativ 30 de ani, care prezenta multiple traumatisme, se afla în stare de conștiență și era cooperant.” au comunicat reprezentanții ISU Cluj.

Bărbatul a fost preluat de către autoritățile deplasate ce l-au transportat pe targă până la drumul de acces iar ulterior acesta a fost preluat de un elicopter SMURD care l-a transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza