Intervenție de urgență pentru salvarea unui tânăr prins sub un autoturism răsturnat între Someșul Rece și Gilău

by Bianca Baraboi

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, ai Punctului de Lucru Florești și ai Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru salvarea unui tânăr prins sub un autoturism răsturnat pe drumul care leagă localitățile Someșul Rece și Gilău.

La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, precum și două echipaje SMURD. În momentul sosirii echipajelor de salvare, victima – un tânăr în vârstă de 18 ani – nu prezenta semne vitale.

Pompierii au acționat rapid pentru extragerea acestuia de sub autoturismul răsturnat, inițiind manevre de resuscitare încă de la fața locului. Eforturile au fost susținute de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, care a intervenit cu suport medical avansat.

Tânărul a fost stabilizat și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime sau persoane care să necesite consult medical în urma accidentului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza