Interzicerea în școli și universități a informațiilor despre identitatea de gen este o decizie “total greșită, din două motive: un organism legiuitor stabilește ca în Evul Mediu ce să se predea și ce să nu se predea, ceea este aberant, este o atitudine medievală. Și interzicând aceste discuții despre aceste teorii, le vor face mult mai atractive pentru adolescenți”, a declarat profesorul Mircea Miclea.
Potrivit edupedu.ro, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească și profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Mircea Miclea a avertizat că “nu o să se mai discute în școală despre ce înseamnă să fii gay, straight, transgender. Să discuți nu înseamnă să devii. Ceea ce trebuie împiedicat este prozelitismul”.
Declarațiile au fost făcute la Marius Tuca Show. Afirmațiile făcute de Miclea, după ce Senatul, cameră decizională a Parlamentului, a adoptat ieri un proiect de lege inițiat de doi parlamentari PMP care interzice în școli, în universități și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, orice referire la identitatea de gen:
“Decizia este total greșită, din două motive: un organism legiuitor stabilește ca în Evul Mediu ce să se predea și ce să nu se predea, ceea este aberant, este o atitudine medievală. Și interzicând aceste discuții despre aceste teorii, le vor face mult mai atractive pentru adolescenți. Așa că nu o să se mai discute în școală despre ce înseamnă să fii gay, straight, transgender. Să discuți nu înseamnă să devii. Ceea ce trebuie împiedicat este prozelitismul. Dar asta e cu totul altceva.
Interzicând aceste discuții în școală, le vor face mult mai atractive pentru adolescenți, este aberant ce au facut. Dar eu sunt convins că nu s-au gandit la ce au făcut“.
“Am senzația că trăim în obscurantism, când ideologiile sunt mai importante decât logica și faptele. Trebuie să facem tot ce putem să revenim la o abordare iluministă, în care faptele și logica sunt mai importante decât ideologiile“, a precizat fostul ministru al Educației.