UPDATE: Explicația prefectului de Cluj pentru situatia de la școala “Iuliu Hațieganu”. Mai puțin de 80 de persoane și-au administrat de fapt, vaccinul

by admin

UPDATE:

Contactat de Servus, Cluj!, prefectul Clujului, Tasnazi Szilard, a explicat procedura prin care s-a ajuns ca zeci de persoane din categoria a III-a să fie vaccinate la centrul amenajat la scoala “Iuliu Hatieganu”:

“Am vorbit cu domnul Moisescu de la DSP, care la rândul său a vorbit cu doamna doctor care coordonează acest centru de vaccinare de la școala generală “Iuliu Hațieganu” și am aflat că, de fapt, sunt 77 de persoane care s-au vaccinat din categoria a III-a. Această cifră se datorează faptului că s-au făcut liste pentru profesori care erau înscriși pentru vaccinare. Profesorii s-au înscris prin liste separate, nu prin intermediul platformei online. În momentul în care un profesor renunța, doamnele de la centrul de vaccinare sunau următoarea persoană care era trecută pe lista de așteptare pentru a nu se pierde dozele pentru ziua respectivă. Așa s-a ajuns să fie chemate alte persoane, de pe urma renunțării unor profesori”, a declarat Tasnadi.

Știrea inițială

În centrul de vaccinare deschis la școala generală “Iuliu Hațieganu” din municipiul Cluj-Napoca s-au vaccinat ilegal peste 100 de persoane. Din totalul de 849 persoane vaccinate în perioada 1-5 martie, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății, 106 dintre acestea, adică un procent de 12,5%, erau persoane eligibile în etapa a III-a a campaniei de vaccinare, care începe oficial abia în luna aprilie.

Datele au fost publicate la cererea ministrului Vlad Voiculescu, dar actualizarea a fost între timp sistată. Premierul Florin Cîțu a anunțat că s-a sesizat Corpul de control al Guvernului, care va verifica dacă instituția condusă de Vlad Voiculescu a respectat legislația în cazul publicării acestor date.

Potrivit raportului, în centrul de vaccinare din Cluj-Napoca, pe 1 martie s-au vaccinat 16 persoane eligibile în etapa a III-a a campaniei de vaccinare, pe 2 martie 33 persoane, pe 3 martie 16 persoane, pe 4 martie 18 persoane, iar pe 5 martie, 23 de persoane. Acest centru de vaccinare figurează, pe datele oficiale, cu cel mai mare procent de persoane eligibile în etapa a III-a deja vaccinate, situația fiind unică în țară, conform Hotnews.ro.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza