Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, 28 martie, un proiect cu finanțare europeană ce prevede iluminarea trecerilor pietonale din județ. Prima etapă presupune iluminarea a 188 de treceri de pietoni de pe drumurile județene, precum și instalarea a 376 de aparate de iluminat și a 376 de stâlpi noi.
” Prin această investiție urmărim creșterea gradului de securitate a cetățenilor și a siguranței circulației rutiere, pe toate drumurile județene. Marele avantaj al proiectului e legat atât de faptul că presupune folosirea banilor europeni, nerambursabili, cât și a unor tehnologii de ultimă generație care asigură un consum redus de electricitate.”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Prin implementarea proiectului se va realiza iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate şi semnalizate, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică.
Trecerile de pietoni vor fi iluminate cu sisteme inteligente de tip led, care vor fi alimentate atât din rețeaua electrică existentă, cât și prin intermediul unui sistem fotovoltaic. Totodată, pentru a asigura eficiența și optimizarea consumului de energie, vor fi instalați senzori de prezență care vor activa sau dezactiva iluminatul în funcție de necesitate.
Valoarea totala a proiectului se ridică la aproximativ 5,2 milioane de euro, din care aproximativ 540 de mii de euro reprezintă contribuția forului administrativ județean.
Proiectul a fost depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în momentul de față fiind în etapa de contractare.