Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș S.A. au realizat, la patru ani de la debutul investiției ce vizează dezvoltarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în județele Cluj și Sălaj, o analiză a stadiului derulării acestui mega-program în valoare de 404,4 milioane de euro, bani europeni.
În acest moment, stadiul fizic în cadrul celor 26 de contracte de lucrări deja demarate este de 80,21% pentru rețelele de apă, respectiv 1.242 de km deja realizați, și de 69,70% pentru rețelele de canalizare, respectiv 262 de km.
” Deși este un proiect extrem de complex și cu multe provocări, am reușit deja să realizăm cca. 75% din totalul investițiilor demarate, restul de 25% urmând a fi derulate tot din bani europeni. În final, peste 300.000 de locuitori din județele Cluj și Sălaj se vor adăuga celor cca. 863.000 de consumatori deja deserviți, crescând astfel procentul de racordare la rețelele de apă și canalizare la cca. 97%”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
În momentul de față au fost deja finalizate și recepționate șase contracte de lucrări privind extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din nu mai puțin de 68 de localități clujene.
Localitățile clujene unde lucrările la rețeaua de apă și canalizare su fost finalizate:
- Municipiul Dej și localitățile Bobâlna, Vâlcelele, Oșorhel (comuna Bobâlna), Jurca, Escu, Ciubanca, Ciubăncuța, Osoi, Pustuța, Recea-Cristur, Elciu și Căprioara (comuna Recea-Cristur)
- Municipiul Gherla și localitățile aparținătoare Hășdate și Silivaș, respectiv localitățile Sânmărtin, Târgușor, Măhal și Diviciorii Mari (comuna Sânmărtin), Țaga și Năsal (comuna Țaga), Buza, Feldioara (comuna Cătina)
- Orașul Huedin și localitățile Brăișor și Aluniș (comuna Sâncraiu), Șăula și Izvoru Crișului (Izvoru Crișului), Morlaca (comuna Poieni) și Almașu (Almașu)
- Localitățile Gilău, Gârbău, Aghireșu, Aghireșu Fabrici, Băgara, Dorolțu, Inucu și Macău (comuna Aghireșu), Păniceni și Dumbrava (comuna Căpușu Mare).
- Localitățile Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mănăstirea și Nireș (comuna Mica), respectiv Unguraș, Batin și Valea Ungurașului (comuna Unguraș)
- Localitățile Așchileu Mare, Așchileu Mic, Fodora și Cristorel (comuna Așchileu), Bonțida și Răscruci (comuna Bonțida), Chinteni, Feiurdeni, Satu Lung și Vechea (comuna Chinteni), Cojocna și Iuriu de Câmpie (comuna Cojocna), Iclod, Iclozel și Orman (comuna Iclod),
- Vultureni, Băbuțiu, Făureni și Șoimeni (Vultureni).
Alte șapte contracte de lucrări prevăzute a se desfășura total sau parțial pe teritoriului județului Cluj vor debuta în cursul acestui an, finanțarea europeană fiind asigurată din cadrul Programului de Dezvoltare
Durabilă (PDD).