Ioana Mihăilă: “Bonuri de masă şi tombole, pentru cei care se vaccinează” / “Personalul medical nevaccinat trebuie să suporte costul testelor”

by admin

Ministrul Sănătăţii, medicul Ioana Mihăilă, a explicat că a înaintat Guvernului o serie de propuneri care să accelereze procesul de vaccinare anti-COVID în România. Pe lângă vaccinarea oamenilor în ambulatorii sau acasă, de către medicul de familie, ministrul are în vedere acordarea de bonuri de masă pentru cei care aleg să se vaccineze şi tombolele pentru cei vaccinaţi. De asemenea, ministrul a subliniat că personalul medical nevaccinat va trebuie să suporte testarea periodică din propriul buzunar.

“În acest moment, pe lângă acţiunile pe care le-a pregătit Ministerul Sănătăţii legate de oferirea posibilităţii de vaccinare în ambulatorii, în sensul acesta avem pregătită o Ordonanţă de Urgenţă care probabil că va fi promovată în săptămânile următoare, şi la domiciliul pacientului de către medicul de familie, am venit, de asemenea, cu propuneri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte, dar şi anumite măsuri care să recompenseze şi pe cei vaccinaţi anterior şi pe cei care doresc să se vaccineze de acum înainte”, a declarat Ioana Mihăilă, conform Hotnews.ro.

Ministrul Sănătății spune că nu este responsabilitatea contribuabilului român să plătească testele. Personalul medical nevaccinat va trebui să suporte testarea periodică din propriul buzunar, având în vedere că statul român le pune la dispoziţie vaccinul în mod gratuit şi că există date ştiinţifice cu privire la siguranţa vaccinării.

“Personalul medical nevaccinat, dacă se infectează, reprezintă un risc nu doar pentru propria persoană, de a dezvolta forme severe de boală, dar şi pentru pacienţi. Din aceste considerente, cred că personalul medical nevaccinat ar trebui testat periodic, iar în condiţiile în care vaccinarea este gratuită, este disponibilă, este sigură, practic nu există contraindicaţii pentru prima doză de vaccin serioase, aşa încât să explice aceste procente relativ mici ale personalului medico-sanitar nevaccinat.

Cred că este important ca atunci când statul pune la dispoziţie mijloacele de prevenţie, şi mă refer aici la vaccinare, personalul care nu doreşte – şi este liber să aleagă – totuşi să nu expună pacienţii la risc şi să fie testaţi periodic, dar aici nu cred că mai este responsabilitatea contribuabilului care plăteşte până la urmă dările la stat şi din banii căruia s-ar realiza aceste teste”, a explicat Mihăilă pentru sursa citată.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza