ISU Cluj va desfășura în această săptămână trei exerciții de amploare. Primul dintre ele va avea lor marți, la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, pe una dintre pistele aerogării, unde va fi simulat un accident aviatic. Exercițiul va demara în jurul orei 09:00, motiv pentru care anunțăm populația că autospecialele de intervenție se vor deplasa în regim de urgență spre aeroport.
Celelalte două exerciții sunt programate joi, 2 noiembrie 2023 la Sala Polivalentă BTarena, respectiv vineri, 3 noiembrie 2023, în incinta unui operator economic din domeniul petrolier, situat pe strada Cantonului. Astfel, la antrenamentele amintite anterior va fi necesară deplasarea autospecialelor pe străzile municipiului Cluj-Napoca în regim de urgență, tocmai pentru a simula o situație reală.
„Sesiunile se regăsesc în proiectul „Creșterea rezilienței la dezastre prin îmbunătățirea pregătirii pentru misiuni de căutare-salvare și asanare a muniției neexplodate – RESILIENCE”. Drept urmare, începând de luni, 30 octombrie 2023, în orașul nostru sunt prezenți la curs ofițeri cu funcții de comandă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și de la Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență.
Cursul urmărește aprofundarea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților dobândite privind realizarea dispozitivelor de intervenție și adaptarea lor în funcție de riscul produs și de evoluția situației operative, organizarea și funcționarea punctului operativ avansat și a punctului de comandă mobil în contextul conducerii situațiilor de urgență, organizarea personalului la locul intervenției, precum și protecția salvatorilor în diverse situații.
Totodată, în cadrul fiecărei sesiuni de pregătire sunt organizate exerciții în realitate virtuală (cu ajutorul sistemului XVR), simulând scenarii cât mai apropiate de cele întâlnite în misiunile reale”, a transmis ISU Cluj.
Programul de formare se desfășoară în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței la dezastre prin îmbunătățirea pregătirii pentru misiuni de căutare-salvare și asanare a muniției neexplodate – RESILIENCE”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021.
O sesiune similară a cursului a avut loc în urmă cu două săptămâni, tot la Cluj-Napoca.
1 comentariu
[…] Citeste mai mult […]