Președintele Joe Biden s-a retras oficial din cursa pentru Casa Albă printr-un mesaj publicat duminica seara în care acesta și-a justificat decizia ca fiind în interesul major al partidului și al țării. Acesta și-a exprimat totodată susținerea față de vicepreședintele Kamala Harris, în ceea ce privește candidatura acesteia în cadrul alegerilor prezidențiale din noiembrie.
” A fost cea mai mare onoare a vieţii mele să vă fiu preşedinte. Şi, deşi intenţia mea a fost să candidez pentru realegere, cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv asupra îndeplinirii îndatoririlor mele ca preşedinte pentru restul mandatului.”, a transmis Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
Kamala Harris a servit ca vicepreședinte ale Statelor Unite din luna ianuarie 2021 fiind totodată prima femeie de culoare și prima femeie americană cu origini din Asia de Sud care s-a aflat în această poziție din istoria Americii. Kamala Harris a primit de asemenea susținerea din partea unor nume importante ale democraților precum Bill și Hillary Clinton, însă fostul președinte Barrack Obama nu și-a oferit încă sprijinul pentru candidatura acesteia.
Ca urmare a retragerii lui Biden, Kamala Harris a publicat un mesaj de mulțumire pentru sprijinul primit din partea acestuia făcând totodată un aple la unitate în rândul democraților pentru înfrângerea lui Trump la alegerile din toamnă.
” În numele poporului american, îi mulțumesc lui Joe Biden pentru conducerea extraordinară demonstrată ca Președinte al Statelor Unite și pentru deceniile de serviciu în fruntea țării noastre. Sunt onorată să primesc susținerea președintelui iar scopul meu este să adun fonduri și să câștig această nominalizare. Voi face tot ce stă în puterea mea pentru a uni Partidul Democrat- a unifica națiunea noastră- pentru a-l învinge pe Donald Trump și proiectul său extrem pentru 2025.”, a declarat vicepreședintele Kamala Harris în retragerii lui Joe Biden.