La Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, toate examenele pentru sesiunea din vară se vor susține de la distanță. Senatul UMF a adoptat mai multe proceduri care permit mai multe metode de examinare online. Este vorba de testarea studenților din ciclul de licenţă şi de master, atât sesiunea aferentă semestrului II, cât şi cea de reexaminare. Examenul de licență, programat în luna septembrie, se va putea de asemenea desfășura online, dacă situația epidemiologică o va impune.
Studenții mediciniști vor da examenele oral, pe platforma Microsoft Teams. Le vor fi evaluate atât cunoştinţele teoretice, cât şi cele practice. La disciplinele clinice se va folosi examenul clinic obiectiv structurat (OSCE – Objective Structured Clinical Examination), o examinare de tip hands on, utilizată frecvent în medicină, mai ales în țările occidentale, pentru a testa competențele și abilitățile clinice ale candidaților. Metoda a fost implementată în premieră la noi în ţară de UMF Cluj încă de acum doi ani, în scopul standardizării și asigurării transparenței evaluării studenților și rezidenților.
În perioada imediat următoare, noul sistem de evaluare online va fi definitivat și testat. Fiecare student va simula un examen, astfel încât atât profesorii, cât și studenții să poată experimenta examinarea online înainte de începerea sesiunii.
Totodată, în perioada următoare se vor desfăşura online şi activităţile didactice pentru ciclul de doctorat, precum şi susţinerea tezelor de doctorat. De asemenea, concursurile pentru ocuparea posturilor didactice, examenele de promovare în cariera didactică și obținerea atestatului de abilitare pentru cooptarea în Școala Doctorală a universității se vor organiza tot în mediul virtual.
„Am reușit, într-un timp foarte scurt, să implementăm cea mai eficientă platformă online, astfel încât toate cursurile şi examenele să se desfășoare în condiții foarte bune. Sunt paşi importanţi făcuţi înspre viziunea noastră de examinări viitoare standardizate în cadrul UMF „Iuliu Haţieganu”, așa cum se practică la universitățile prestigioase din lume. Să luăm din această situație de criză ceea ce ne poate folosi în viitor, identificând oportunități unde este posibil”, a explicat Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj.