În prezent, județul Cluj are o rată de ocupare a paturilor cu bolnavi Covid-19 de peste 68% județ cu cea mai mare rată, iar dacă săptămâna viitoare se va ajunge la capacitatea de 75%, atunci va fi luată prima decizie de trecere în sistem online a școlilor.
Deși elevii din clasele primare și părinții acestora susțin că este o povară învățământul online, elevii de liceu, în special cei de clasa a XII-a, declară că le este mult mai ușor și preferă să studieze online.
„Sunt elevă în clasa a XII-a la Colegiul Ortodox Mitropolitul “Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. Noi din data de 31 ianuarie 2022 am intrat în sistemul online. Pot spune că, din punctul meu de vedere ca eleva aflată în an terminal, este mult mai bine așa. Mă pot pregăti mai bine pentru bacalaureat și admiterea la facultate. În plus, noi aveam ore când mergeam fizic de la 07:30, iar acum în sistemul online avem de la 08:00. Jumătatea aceea de ora face diferența când vine vorba de a te trezi și a merge la scoala”, explică Antonia-Maria Buzea, pentru Servus Cluj.
Reamintim, noile criterii pentru trecerea școlilor online este legat de rata de ocupare a paturilor cu bolnavi Covid-19 în județ: dacă se depășește 75%, școlile se închid și trec online, și se redeschid la un prag de 70%.
1 comentariu
Vai de curu’ nost’ ! Generatia asta o sa ne plateasca pensiile, adica mai nimic…