Liviu Dragnea a fost confirmat cu COVID-19. Fostul lider al PSD are o formă ușoară a bolii, dar a fost totuși internat la Spitalul Penitenciar Jilava. Informația a fost confirmată de avocata lui Dragnea, pentru Agerpres.
Potrivit avocatei Flavia Teodosiu, Liviu Dragnea s-ar fi infectat de la un coleg de celulă. Deocamdată starea sa este bună, dar, pentru mai multă siguranță, el a fost internat în Spitalul Penitenciar Jilava, unde există o secție specială COVID-19.
Liviu Dragnea a fost închis la Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de 3 ani și șase luni, după ce a fost condamnat definitiv în Dosarul Protecție Copilului Teleorman.