Lucrările de la Podul Porțelanului se află încă în impas. Primăria Cluj-Napoca anunță că proiectul ar putea fi gata până la sfârșitul anului 2022

by admin

Clujenii mai au de așteptat până vor putea circula pe Podul Porțelanului din Cluj-Napoca. Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a transmis că procedura lucrărilor din zona respectivă a trebuit refăcută complet. Prin urmare, proiectantul va trebui să prezinte până pe 30 septembrie varianta finală primăriei Cluj-Napoca, pentru ca mai apoi să fie votați indicatorii tehnico-economici în Consiliul Local.

Totodată, municipalitatea speră să obțină până la finalul anului 2021 autorizația de construire și soluția tehnică proiectată.

“Așteptăm să ne comunice proiectantul varianta finală ca să putem vota indicatorii tehnico-economici. Au termen până în data de 30 septembrie să ne predea aceste documente pentru a le putea discuta ulterior în Consiliul Local. În condițiile în care se votează acești indicatori de către consiliu, vom trece la următoarea etapă de licitație, iar apoi la cea de execuție. Noi votăm acum studiul de fezabilitate, iar după vom relua procedura de proiectare și execuție cu noua soluție votată și propusă de specialiști. Dacă toate lucrurile merg bine, fără contestații la licitații, din estimarea mea există șanse reale ca până la sfârșitul anului 2022 să fie gata podul”, ne-a explicat viceprimarul Dan Tarcea.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza