Lucrările de pe Bulevardul 21 Decembrie intră în stadiul final la începutul lunii viitoare

by Christian Suciu

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat pentru un post de radio local faptul că lucrările de reabilitare de pe Bulevardul 21 Decembrie vor intra în faza finală conform deadline-ului preconizat și anume data de 30 aprilie.

” În 1 mai e gata. Acum se toarnă covorul asfaltic pentru pistele de bicicletă, marcajele în mare parte sunt făcute. Se lucrează la detalii, este o lucrare care se termină la timp. 21 Decembrie e o stradă modernă, europeană, care va schimba fața orașului. În 30 aprilie este termenul de declarare că a fost terminată lucrarea. După aceea, urmează procedura de recepție.” a precizat edilul clujean.

Costurile totale ale lucrărilor se ridică la 59,7 milioane de lei în urma creșterii neprevăzute a prețurilor din ultimele luni cu 3.4 milioane de lei.

Cum va arăta bulevardul după reabilitare:

  • piste modernizate pentru bicilete
  • noi spații modernizate de bike sharing
  • noi spații și trasee pietonale
  • semafoare noi și sisteme rutiere
  • mai mult spațiu verde destinat arborilor

Te-ar putea interesa si

Comenteaza