Lucrările pentru creșterea siguranței pacienților la Spitalul de Recuperare și Spitalul de Boli Infecțioase sunt aproape finalizate

by Christian Suciu

Investiția de 33,5 milioane de lei în îmbunătățirea condițiilor de siguranță a pacienților este finalizată în proporție de 94% conform reprezentanților Consiliului Județean Cluj-Napoca. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020).

” Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea unei investiții extrem de importante pentru protejarea vieții și a sănătății persoanelor spitalizate. Ne dorim să contribuim la asigurarea unui climat optim de realizare a actului medical, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate, în condiții de siguranță și confort.”, a transmis Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Lucrările derulate la Spitalul Clinic de Recuperare înregistrează un progres de 95%. Printre operațiunile cel mai recent finalizate, majoritatea la nivelul corpului A, se numără noi instalații de distribuție a energiei electrice, de iluminat și iluminat de siguranță, de compensare a puterii reactive și protecție împotriva șocurilor, precum și alimentarea de rezervă cu energie electrică la demisol și etajele 9-10.

Totodată, a fost instalat un nou sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu la demisol și etajele 9-10, precum și un sistem nou de semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen la etajul 9. Nu în ultimul rând, a fost amenajată platforma pentru grupul electrogen și a fost instalat acest echipament.

La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase lucrările au fost realizate în proporție de 93%. Unele dintre cele mai recente operațiuni finalizate au constat în refacerea tavanelor false și montarea instalației de ventilare și tratare a aerului la demisolul și parterul corpului A1, precum și instalarea traseului pentru tubulatura de ventilație pe fațadele corpurilor A1 și A2.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza