Luna Martie, luna femeilor. O lună dedicată femeilor bune și frumoase, care zi de zi acționează pentru o schimbare în lume. Adela Florean, este și a fost mămica mai multor copii de-a lungul anilor. A înființat Căsuța Bucuriei și le-a oferit o casă, un “acasă”, iubire și o familie. Le-a spus o vorbă bună, i-a îmbrățișat atunci când a fost nevoie, le-a arătat ce înseamnă să fii bun și cum să fii susținut. Aflăm povestea Adelei și a Căsuței Bucuriei.
Reporter: Să începem cu începutul. Cine era Adela înainte de Căsuța Bucuriei?
Adela Florean: Înainte de Căsuța Bucuriei am fost mamă pentru copilul meu, și apoi am început, prin anul 1999 la o Organizatie Non Guvernametală cu capital străin, să fiu ”mamă” și pentru alți copii; deci pot să spun că eu cred că meseria aceasta de asistent social/psiholog m-a ales.
R: Cum a apărut Căsuța Bucuriei?
A.F: Căsuța a apărut din dorința de a întoarce binele pe care Dumnezeu l-a făcut pentru familia mea, și dorința de a ”ne face o casă de copii”, a venit direct din inimă, căci în urma discuției cu soțul meu am decis să deschidem Căsuța Bucuriei pentru că ne doream să facem bine permanent, nu doar de Crăciun sau Paște. Mi-am dorit să fac din a ajuta un mod de viață, simplu, fără să aștept nimic în plus față de ce mi-a oferit viața înainte sau după ce am deschis Căsuța.
Ne-am hotărât să facem Căsuța la începutul lunii decembrie 2014 și toată lumea îmi spunea că nu voi reuși să fac actele, că e sfârșit de an… știi chestii de astea. Dar eu știam că hotărârea luată din inimă, și cu ajutorul cuiva de acolo de sus, toate se vor rezolva la timp. Și asa a și fost: la final de decembrie aveam asociația deja înregistrată la tribunal, bancă și alte instituții. Apoi a urmat o lună agitată în care am căutat și găsit o casă cu chirie și nu aveam bani în cont pentru a achita suma de 4000 euro, care constituia chiria pe 3 luni în avans si garanția. Și imobilul trebuia zugrăvit și mobilat și pregătit pentru acreditare, dar când ”cărțile sunt făcute” și planurile tale se potrivesc cu cele ale lui Dumnezeu totul este posibil! Și așa prin oameni aleși care ne-au fost scoși în cale am reușit să facem totul cu chibzuință și cum ne-am priceput noi mai bine. Am primit primul copil de 1 Aprilie 2015 și râdeam și ne ziceam ”Doamne, sperăm să nu fie vreo păcăleală”, că sti cum e cu ziua Păcăliciului… Dar a fost de bun augur și iată-ne după 9 ani cu o grămadă de împliniri sufletești și cu 19 copii trecuți și crescuți în Căsuța Bucuriei.
R: Și ai devenit mama mai multor copilași. Câți ai avut la început? Câți sunt acum? Câți ți-au trecut prin mână să zicem așa?
A.F: Până în acest an am crescut și îngrijit 19 copii frumoși, sănătoși și educați. În primul an am avut 8 copii, care au venit în luni diferite, care s-au acomodat binișor, dar cu care am lucrat mult pe recuperare școlară și emoțională. I-am înscris la grădinițe, școli, i-am dus la ședințe de consiliere psihologică… Îmi amintesc că fiul meu era în primul an de facultate și s-a implicat în recuperarea lor educatională foarte tare. Și-a amânat examenele pe toamnă și s-a ocupat de copii zilnic cu meditații și suport școlar. Au fost vremuri grele, dar foarte faine! O mână de oameni, că eram cam 5, care eram prezenți zilnic cam 12-14 ore. Clar, fără implicarea și suportul familiei mele nu aș fi reușit!
R: Hai să vorbim putin despre care au fost sau sunt momentele cele mai dificile… A trecut si o pandemie peste noi…
A.F: Momentele cele mai dificile le-am uitat…poate ne-au ajutat să privim lucrurile cu mai multă încredere și înțelepciune…Da, a trecut și pandemia, și îmi amintesc momentele de ”disperare” de atunci: nu găseam măști, erau atâtea chestii legislative pe care trebuia să le facem cu circuite de intrări-ieșiri, ture de lucru, proceduri…Și cel mai greu să le spui copiiilor ce se întâmplă și de ce…când nici noi nu știam foarte clar răspunsul. Apoi a intervenit partea asta financiară, când firmele și oamenii cumva își conservau veniturile, când lumea a trebuit să trăiască după alte reguli și să învețe să trăiască în izolare. A fost greu, dar până la urmă toate s-au rezolvat! Nu ne-am îmbolnăvit, am rămas sănătoși! Și s-au găsit oameni care ne-au ajutat foarte mult în perioada aceea. Îmi amintesc cu mare drag de momentul când copiii au terminat școala și noi le-am făcut serbare de sfârșit de an școlar cu coronițe, premii, diplome…erau așa de fericiți!!!
R: Apropo de momente frumoase, care sunt cele mai frumoase? Oricum știu că tu le oferi copiilorfoarte multe, poate ce alții nu au nici într-o familie “normală”.
A.F: Zi de zi avem momente frumoase! Ne străduim să le oferim copiilor noștri multă atenție și afecțiune, pentru că asta le lipsește cel mai mult, apoi restul e un bonus cum spun eu. Da, îi ducem în vacanțe( și aici îmi amintesc anul trecut când am mers în Egipt și una dintre fetițe a început să strige în avion “Adela, acum pot să zbor, wow! Te iubesc că m-ai ajutat să zbor” deci, lucruri care nouă ni se par normale, pentru alții sunt foarte însemnate! Fetele sunt înscrise la școli de dans, de teatru, la ateliere de comunicare, la activități menite să le dezvolte încrederea în ele, să le învețe că ele sunt valoroase și că se pot recupera din traumele emoționale.
Școala…e un subiect preferat de mine pentru că eu cred că educația e singurul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni și mai cred că cu un om educat nu ai probleme ci doar situații la care cauți soluții. Fetele învață bine și foarte bine. Noi nu avem copii slabi la învățătură, avem copii care pot întotdeauna mai mult, copii care se străduiesc să obțină rezultate școlare bune si foarte bune. Avem copii care participă la concursuri școlare și care s-au calificat pe primul loc… Avem copii care participă la competiții de dans și au fost premiați. La noi fiecare copil are un talent și noi învestim în el, îl ajutăm să și-l cultive și să crească!
În ceea ce privește partea medicală, ne străduim să le oferim servicii medicale de calitate în clinici private cu medici specialiști buni ,care să rezoneze cu nevoia copiilor de la noi.
R: Câțiva au crescut și au iesit din sistem. E și cazul Andreei stiu, care acum a rămas oricum lângă voi și vă ajută. Ce se întâmplă cu copiii când ies din sistem?
A.F: Da, avem tineri care au ieșit din sistem, tineri pe care i-am ajutat și pe care și acum îi ajutăm, au rămas cumva copiii noștri care revin ”acasă” mereu. De Andreea ce să-ți spun…e copilul nostru! O creștem de la vârsta de 13 ani, când am ”adoptat-o” și face parte din familie. E un copil care a luptat mult să ajungă așa departe…s-a școlat la 2 facultăți și un master, și acum e alături de mine la Căsuță. Lucrează aici și e un exemplu viu și real pentru copiii de aici.
Am avut și un proiect prin care ne doream să achiziționăm un apartament pentru copiii care pleacă de la Căsuță când împlinesc vârsta de 18 ani, asta dacă nu mai urmează o formă de învățământ la zi, si am reușit să-l cumpărăm, acum vrem să facem un proiect prin care vrem să-l și renovăm pentru ca să fie pregătit pentru fetele care vor pleca de la noi. Este un alt mod de a le ajuta: să nu plătească chirie, să învețe să se gospodărească singure, dar tot în ”ograda mamei”. Pentru noi, ca și Asociație a fost o mare realizare că am reușit să adunăm bani să cumpărăm apartamentul! Au fost oameni care au crezut în noi și care ne-au ajutat de-a lungul anilor! Cu ajutorul lor am reușit să finalizăm proiectele Asociației și să-l menținem pe acesta -Căsuța Bucuriei.
R: Să ne întoarcem la tine puțin. Cum ești tu acum, cum e Adela de azi?
A.F: Cred că privită prin ochii copiilor -mamă! Privită prin ochii mei- îmi place să cred că sunt o sursă de inspirație pentru cei din jurul meu, nu neapărat un exemplu, dar o persoană de la care poți să înveți să oferi ceva necondiționat. Îmi place că atunci când mă întâlnesc cu oamenii, acestora li se luminează fața când mă văd! Și asta îmi spune multe!
R: Cum e să fii mămica atâtor copii?
A.F: E provocator, dar frumos și interesant. Să-i vezi cum cresc, cum capătă încredere și cum la un moment dat își iau zborul…te face să ai așa un sentiment de împlinire și recunoștință!
R: Mai ai și pauze? Cum îți reîncarci bateriile?
A.F: Mi-a fost foarte greu să ”învăț” să iau pauze. În urmă cu 2 ani fiul meu ne-a pus în fața faptului împlinit, pe mine și pe soțul meu! Ne-a făcut o surpriză cu o vacanță în afara țării ca să ne reîncarcăm bateriile. Vreau să îți spun că zilnic am sunat fetele și am vorbit cu ele, și mi-am făcut atunci o promisiune: concediile se fac în familie, așa că de atunci mergem împreuna în concedii. Îmi e greu să mă despart de ele! Cred că puterea de a merge înainte o iau tot de la copiii de la Căsuță, dar clar și din familie! Am parte de o familie care mă susține în ceea ce fac și îmi înțeleg pasiunea. Îmi place să citesc! Și atunci am momentul meu de relaxare.
R: De unde vin fondurile voastre, pentru că nu e ușor și banii nu cresc în copaci. Cum și cine vă poate sprijini în tot ce faceți?
A.F: Fondurile noastre vin din sponsorizări, din donații de la persoane fizice, dar și de la statul roman – prea puțin zic eu din partea aceasta. Pentru fiecare ban pe care îl aducem scriem proiecte, le prezentăm și ne străduim să fim cât mai buni pe această latură, dar este foarte greu, mai ales acum când cei de la conducerea țării au considerat de cuviință să ne taie sponsorizările pe care le redirecționau către noi cei care au microîntreprinderi. Îmi este greu să înțeleg de ce cei care ne conduc țara iau asemenea hotărâri! Tare mi-ar plăcea să-i las pe ei în locul meu vreo 3 luni să se descurce! Să vadă ce înseamnă să cauți fonduri și să nu găsești, să te gândești cum să faci să fie cât mai bine pentru copii…
Acum ne pot sprijini firmele care plătesc impozit pe profit, dar acestea nu sunt foarte multe. Mă gândesc cu mare îngrijorare la ce o să urmeze și cum o să fie! Persoanele fizice o pot face prin donații de bani – direct în contul Asociației sau prin donații de produse alimentare și de igienă.
R: Ce planuri ai pe viitor ? Ce urmează pentru Căsuța Bucuriei?
A.F: Vreau să renovăm Căsuța, să o mobilăm, să o dotăm cu produse electrocasnice și electrice, vreau să amenajăm curtea casei, să facem o grădină frumoasă unde fetele să stea să se relaxeze, să duc fetele în cât mai multe tabere sau excursii, să le ajut să se dezvolte personal.
R: Ce îți dorești pentru tine acum și pe viitor?
A.F: Pentru mine îmi doresc să pot să ajut în continuare cât mai mulți copii, să pot să le ofer un sentiment de apartenență. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să am înțelepciune să pot să văd cum să ”deschid drumuri ” pentru copiii noștri.
este parte a
