Luna martie a fost dintotdeauna asociată cu femeia, cu iubirea şi cu frumuseţea. Vrem să vă prezentăm așadar în această lună, câteva doamne, care schimbă cu adevărat viețile oamenilor și își lasă amprenta pe acolo pe unde trec.
Oana Mîndruț, este un om dedicat copiilor aflați în nevoie. Poate sună măreț însă pentru ea, munca depusă în folosul lor este motorul care o ține în viață și îi dă energia să meargă mai departe cu toate proiectele pe care le pune la cale. Îi și reușesc iar zâmbetele copiilor, pe care le vede atunci când sunt fericiți, sunt răsplata cea mai mare.
Cum a ajuns Oana să fie îngerul păzitor a mii de copii, aflăm în următoarele rânduri.
Reporter: Cum ai ajuns să îți dedici timpul copiilor internați în spitale, Oana?
Oana Mîndruț: În 2016 eram în vizită în cabinetul unui prieten medic și acolo l-am întâlnit pe Cristi, un băiețel de 8-9 ani care avea adunată în ochi lui toată tristețea lumii. Mi-am dat seama imediat că suferea de cancer și am aflat că era de câteva luni în spital și că era și un caz social. Întrebându-l pe prietenul meu ce pot face pentru acest copil, mi-a spus că sunt mulți ca el și că marea problemă pentru copiii bolnavi cronic e că petrec mult timp în spital departe de familie, pierd contactul cu școala, cu prietenii și, pe lângă boala cruntă, suferă îngrozitor și de însingurare.
Atunci mi-a venit ideea de a dota saloanele de copii bolnavi cronic cu o audiotecă, adică un televizor, un dvd player și multe cd-uri cu muzică pentru copii sau relaxantă, cu desene animate sau filme pentru copii de toate vârstele, dar și cu conținut educațional pentru a nu pierde de tot contactul cu școala. “Sunet pentru sănătatea copiilor” a fost primul proiect făcut pentru copiii internați în 20 de spitale din tară. A urmat “Artă pentru sănătatea copiilor” în care cu voluntari extraordinari, timp de 3 ani am fost prezenți de 2-3 ori pe săptămână timp de 1-2 ore pentru a face activități de art-terapie cu copiii internați la psihiatre, oncologie și nefrologie. În paralel, voluntara noastră dna Georgeta Petrovan făcea grupuri de suport pentru părinții acestor copii.
Știind multele lipsuri din spitale, am dotat cu foarte multe lucruri, am zugrăvit, am pictat, am amenajat spatii de joacă și relaxare și grădini terapeutice în clinicile de pediatrie din Cluj. Văzând situația multor părinți care veneau cu copiii lor la tratamente în Cluj și ajungeau să doarmă în mașină sau să se chinuie pe un scaun în salon, am închiriat pe rând apartamente în Cluj, timp de 3 ani în care îi cazam gratuit.
R: Cum era Oana înainte de aceste proiecte, și cum e acum?
O.M: Eu am fost dintotdeauna un om serios care a pus mare preț pe muncă, pe carieră, pe dezvoltarea personală, pe educație, dar înainte de 2012 când am întrerupt jobul bine plătit din București și m-am întors acasă neștiind ce voi face în continuare. Acum am rămas la fel de serioasă și implicată în ce fac dar am libertatea de a alege proiectele în care mă implic și absolut toate, indiferent că îmi fac meseria mea de trainer, fie că gestionez proiectele Life Education for All, să aibă un scop mai presus decât cel individual sau financiar.
R: Ce înseamnă practic toată această muncă a ta, dedicarea aceasta ?
O.M: Poate suna pretențios dar pentru mine e purul adevăr, munca mea în folosul copiilor și pentru a crește nivelul calității educației românești este motorașul care mă ține în viață. Nu mă văd ca o persoană împlinită și fericită daca nu aș avea și partea de proiecte umanitare în viața mea.
R: Ce face asociația? Care au fost și sunt proiectele voastre ? Știu că aveți ceva proiecte și legate de școli.
O.M: Life Education for All derulează în prezent doar proiecte legate de educație fie că vorbim despre susținerea unor copii sau tineri vulnerabili să-și continue educația prin programul de burse educaționale -“Bursele LEFA”, fie că renovăm, pictăm sau dotăm școli în cadrul proiectului “Școli frumoase”, fie că îmbinăm educația de mediu cu îmbunătățirea infrastructurii școlilor în cadrul proiectului “ECO-școala” sau că promovăm educația outdoor și dotăm școlile din Romania cu spații de învățare în aer liber.
R: Foarte multe puncte sunt cele pe care le atingeți. Care sunt greutățile de care te lovești?
O.M: Resurse insuficiente (bani, timp, resursă umană) pentru multele nevoi existente în educație, mentalitatea unor directori de scoli sau profesori care ne cer ajutorul dar care nu înțeleg că trebuie să fie parteneri și nu doar beneficiari și să-și facă partea lor. Și nu e o greutate dar sigur e o dezamăgire faptul că de la unele școli nu primim nici măcar o fotografie sau o mulțumire publică pentru proiectul pe care l-am implementat pentru ei și în unele cazuri vorbim despre o investiție mare financiară și de timp.
R: Când ai timp să te reîncarci să zic așa?
O.M: Am perioade în care sunt într-adevăr foarte aglomerată dar atunci când simt că nu mai pot, pun stop măcar o zi ca să pot să-mi reîncarc bateriile, zi în care aleg să nu fac nimic chiar dacă “arde”, nu-mi deschid nici telefonul și fie citesc, fie mă uit la filme, fie fac orice altă activitate relaxantă.
R: Ce ai observat tu, de ce crezi că au nevoie acești copii?
O.M: În general copiii au mai puține nevoi decât credem noi, oamenii mari sau, majoritatea nevoilor lor le poți împlini oferindu-le iubire și acceptare.
R: La câți copii ați ajuns până acum?
O.M: În mod direct, copiii cu care am interacționat în mod direct fie în orele de voluntariat în spitale, fie în activitățile de educație nonformala în școlile în care am implementat proiecte, cred că au fost câteva sute. În mod indirect, copiii cărora le-am impactat în mod pozitiv viața prin proiectele pe care le-am făcut în cei aproape 10 ani cu LEFA, cu siguranță au fost câteva zeci de mii. Unii dintre copii, mai ales cei pe care i-am pierdut, mi-au rămas pentru totdeauna în minte, în inimă, în amintire și le dedic tot ce reușesc să fac bine pentru alți copii.
R: Ai un proiect de suflet sau toate rămân acolo?
O.M: Nu pot alege din simplul motiv că toate proiectele asociației sunt gândite de mine și sunt importante, inovative și cu impact. Pot spune doar că regret că nu mai avem proiecte în spitale pentru copiii bolnavi cronic și că nu am mai găsit resurse în ultimi 3 ani să mai facem proiecte pentru tinerii care se pregătesc să părăsească sistemul de protecție a copiilor.
R: Ce îți dorești pe viitor și ce ar trebui să știe lumea legat de activitățile voastre, cum vă pot ajuta?
O.M: Îmi doresc să mai găsesc resurse (emoționale, de timp, financiare, umane) să continui actualele proiecte ale LEFA și să îmi pese în continure suficient de mult de ce se întâmplă cu copiii noștri încât să găsesc soluții pe care să le transform în proiecte care să impacteze pozitiv cât mai mulți copii. Cei care doresc să ajute o pot face punând la bătaie expertiza sau timpul lor ca voluntari sau donând chiar și o sumă mică dar în mod constant, pentru proiectele noastre despre care pot afla mai multe de pe www.calitateineducatie.ro.
este parte a
