Mai multe servicii ale Google, printre care platforma Youtube sau serviciul Gmail, au picat luni, în mai multe țări din Europa. Utilizatorii au primit mesaje de eroare, prin care sunt anunțați că rețelele nu mai sunt funcționale, scrie Digi24.
Printre serviciile care au mai fost confirmate ca fiind afectate sunt Gmail, Google Drive și Youtube. De exemplu, utilizatorii clientului de email primesc erori de tipul „Contul tău este indisponibil temporar. Ne cerem scuze pentru inconvenient și te rugăm să încerci din nou peste câteva minute”. Youtube anunță, de asemenea, că „Something went wrong”.
Motorul de căutare al Google continuă să funcționeze normal, însă.