Maia Sandu, realeasă președinta Republicii Moldova după ce l-a învins pe Alexandr Stoianoglo după al doilea tur de scrutin

by Christian Suciu

Maia Sandu a câștigat un nou mandat ca Președinte al Republicii Moldova după numărarea a 99,86% din voturi. Aceasta a câștigat detașat înregistrând 55,41% din voturile moldovenilor în timp pe contracandidatul Alexand Stoianoglo a strâns 44,59%. Succesul lui Sandu s-a datorat, în mare parte, votului diasporei, aceasta înregistrând 82% din voturile din diaspora în urma rezultatelor parțiale. La cel de-al doilea tur al scrutinului peste 1,7 milioane de oameni (54% din populația Republicii Moldova) și-au exprimat opțiunea de vot iar peste 320 de mii de cetățeni din diaspora au luat parte la vot.

La votul din Moldova, candidatul filorus Alexandr Stoianoglo a adunat cele mai multe voturi 51,19%, în special în Nordul țării, deși Maia Sandu a fost votată de 57% din populația Chișinăului.

”Moldova, ești o învingătoare. Moldova a reușit să își arate voință și puterea prin votul fiecăruia dintre noi. Uniți am reușit să îi învingem pe cei care voiau să ne îngenuncheze. Mulțumesc tuturor moldovenilor. Astăzi ați arătat că noi suntem Moldova. Ați arătat că Moldova este o familie. Diaspora, ești uimitoare. Diaspora ne-a dat o lecție din care trebuie să tragem învățăminte. Chișinăul a dat dovadă de o mobilizare extraordinară. Înțeleg foarte bine că a fost un vot condiționat de schimbările așteptate de societate. Am înțeles mesajele, și pe cele critice. Moldova a fost sub un atac fără precedent. Pacea și speranța într-o viață mai bună au învins. Azi Moldova a învins, datorită celor care au mers la vot. Indiferent cum ați votat, pentru cine ați votat, vă mulțumesc. V-am auzit vocea!”, a declarat Maia Sandu după câștigarea celui de-al doilea mandat la Președinția Republicii Moldova.

Pe durata desfășurării votului s-au înregistrat mai multe incidente printre care se numără 6 alerte false cu bombă în București, Brașov, Northampton, Frankfurt și Kaiserslautern dar și un atac cibernetic viza serverele Comisiei Electorale Centrale.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza