Mandatul lui Edi Iordănescu la Echipa Națională a României a ajuns la final! FRF:” Mister, îți mulțumim pentru muncă, dedicare și rezultatele obținute la Echipa Națională!”

by Christian Suciu

Înțelegerea lui Edward Iordănescu cu Federația Română de Fotbal pentru funcția de selecționer al Echipei Naționale a ajuns la final. Acesta a strâns 28 de partide pe banca României totalizând 10 victorii, 10 remize și 8 înfrângeri. Acesta a reușit performanțe istorice pentru echipa națională la Campionatul European de Fotbal din Germania unde ”tricolorii” au ieșit din Grupe pentru prima oară de la Euro 2000, sub comanda lui Emerich Ienei.

”Edward Iordănescu, al cărui contract expiră la finalul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naționale a României. Ca urmare a discuțiilor avute, Federația Română de Fotbal înțelege și respectă decizia lui Edward Iordănescu de a face o pauză.

Mister, îți mulțumim pentru munca depusă, pentru dedicarea ta din această perioadă plină de provocări și pentru rezultatele obținute la Echipa Națională! Îți urăm mult succes în viitoarele proiecte, având convingerea că numele Edward Iordănescu va continua să aibă un impact pozitiv în fotbalul românesc și în viitor.”, au transmis reprezentanții FRF pe pagina oficială de Facebook.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza