Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 28 ianuarie 2022, decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a domnului Marcel-Ioan Boloş, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării.
La data publicării prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează efectele Decretului nr. 1311/2021 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1201 din 17 decembrie 2021.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 14:00, la Palatul Cotroceni.
Marcel Boloș este fost ministru al Fondurilor Europene și autor al primei variante de PNRR, în care majoritatea banilor pentru Educație ajungeau la Colegiile Centenare. Este “tehnocrat” și preot, doctor în contabilitate și management.