Fie că este vorba despre Crăciun, Revelion sau Sfântul Ion, tradiția meselor îmbelșugate de sărbători este una binecunoscută și urmată cu sfințeni. Din păcate însă, belșugul de pe masă ne îmbie și la excese, care pot avea consecințe nefaste. Medicul Otto Szocs ne dă câteva sfaturi pentru a evita problemele alimentare în această perioadă.
Ce fel de provocări prezintă pentru noi perioada sărbătorilor din punct de vedere nutrițional?
O.S.: Mesele de sărbători sunt o ispită foarte mare pentru foarte mulți pacienți care trebuie să urmeze anumite regimuri alimentare. Să luam de exemplu situația celor ce urmează cură de slăbire. De obicei, o saptămană durează ca o persoana să se obișnuiască să respecte regimul, iar daca în această perioadă regimul e întrerupt putem să ne imaginam o situație similară cu cea a a unui fost fumător care începe să fumeze din nou sau cu cea a unui alcoolic care recidivează. Ei bine, la fel este și cu dietele: ” Dacă am reușit să mă pun pe cură de slăbire, nu merită să o întrerup!”
Cum putem evita ”kilogramele în plus” de care foarte mulți ajungem să ne plângem după sărbători?
O.S.: Pentru cei ce nu urmează deja un anumit regim, sfatul meu este să respecte un orar al meselor, să nu mănânce haotic, tot timpul. De obicei mâncărurile specifice sărbătorilor cum ar fi prăjiturile sau cozonacul sunt puse în colțul mesei sau undeva în casă și oricine trece pe lângă ele mai ia câte felie. Nu este bine să facem asta, putem să mâncăm prăjitura, dar respectând un orar al meselor. Daca masa de dimineață este între 7 și 8 atunci în intervalul acela să mâncăm și o felie de cozonac cu nucă. Dacă prânzul este intre 13-14, să mâncăm sarmale atunci. Asta înseamnă că de la ora 8 la ora 13 nu ar trebui să mănâncăm nimic, fiindcă nu este ora mesei.
O altă problemă este cea a cinelor fastuoase. Un sfat nutrițional vechi de milenii spune că masa de dimineață s-o mănânci de unul singur, prânzul cu familia sau cu prietenii, iar cina să o împarți cu dușmanii. Oricât de fastuoase sunt cinele festive, cel mai bine este să ne abținem de la excese. E bine să savuram mâncarea tradițională- o felie de cozonac, o sarmăluță sau un pahar de vin- cât timp restul mâncării o lăsăm pe dimineață.
Cum vedeți tot acest obicei al meselor îmbelșugate și ce impact a avut asupra noastră de-a lungul timpului?
O.S.: Dacă ne gândim ce frecvență au obezitatea, diabetul de tip 2 sau bolile cardiovasculare în rândul oamenilor, vom vedea că pentru toate acestea riscurile cele mai mari le prezintă cinele copioase. Întodeauna trebuie să mâncam înainte de perioada activă a zilei. Organismul functionează la prânz cu ce am mâncat dimineața, de la prânz pană seara cu ce mâncăm la prânz și pe toiul nopții cu ce mâncăm seara. Daca eu noaptea stau nemișcat sub plapumă folosesc foarte puțina energie, cel mult 15% din cea provenită din rația zilnică de alimente. Asta înseamnă că după masa sau seara pot să mânanc în total 15% din rația zilnică, iar dacă mănânc mai mult îmi voi împovăra metabolismul și funcționarea întregului organism.
Din anumite puncte de vedere, cinele copioase unde consumăm peste 85% din rația zilnică pot fi văzute ca un drog, nu pentru că e vorba de o substanță psihotropă desigur, ci pentru că obiceiul este extrem de greu de înlăturat. Iar la fel ca în cazul celor care renunță la fumat, daca ai reușit să treci de prima saptamană, atunci ai speranțe că vei reuși să abandonezi obiceiul. În momentul în care ai 6 săptămâni de când nu ai mai cinat, atunci poți să încalci obiceiul o dată la două săptămâni. Dacă încalci mai des, atunci sunt șanse mari să recidivezi.
Care este îndemnul dumneavoastră pentru oameni în această perioadă festivă?
O.S.: Un sfat ce îl consider important este că dacă cineva vede că un prieten sau un invitat nu dorește să consume un anumit aliment sau o băutură atunci să nu insiste să-i ofere acel lucru. Chiar dacă suntem gazde și dorim că invitații noștrii să se simtă bine, nu putem știi dacă unii nu au avut de exemplu probleme cu alcoolul, iar daca am insista ca ei să consume le-am face mai mult rău. Pentru cei ce urmează regimuri, abstinența este ea însăși o provocare mare și nu le lipsește insistența gazdelor pentru a fi tentați. Dacă cineva spune: ” Mulțumesc, nu vreau! ” atunci să nu insistam.
Alternativa unei mese festive în stil vegetarian poate reprezenta o altă soluție avantajoasă pentru sănătatea noastră în această perioadă și nu numai, în ciuda contrastului pe care l-am putea observa față de ospățul tradițional bazat pe carne. Despre opțiunile pe care le avem am discutat cu Andra Condor, bucătar la un restaurant vegetarian din Cluj-Napoca.
Cum se raportează vegetarienii la fenomenul meselor de sărbători?
A.C.: Masa de Crăciun sau de Revelion înseamnă înainte de toate un prilej de a ne petrece timpul alături de cei dragi, de a fi împreună, de a ne bucura împreună, de a râde împreună, de a ne avea și de a ne simți aproape unii pe alțîi. Cât despre ceea ce mâncăm, există o diversitate de preparate vegetariene tradiționale, preparate de post sau adaptări ale unor preparate cu carne pe care le putem face. Eu de fiecare dată încerc să îmi surprind familia cu preparate vegetariene și vegane și mă bucură foarte mult că sunt deschiși la experimentele mele și mai ales că sunt încântați de ceea ce le gătesc. Însă nu doar de sărbători le gătesc preparate fără carne, ci de fiecare dată când îi vizitez. Și în acest fel au ajuns și parinții mei să reducă considerabil consumul de carne.
De ce ar fi bine pentru sănătatea noastră să alegem mâncare vegetariană pentru mesele de sărbători în defavoarea meselor tradiționale?
A.C.: Cred că dieta noastră este în cea mai mare parte influențată de zonă, tradiție, cultură, educație și nu de factori care țin de sănătate. Nu sunt în măsură să dau sfaturi legate de sănătate, dar pot vorbi din experiență proprie, pentru că și dieta mea în trecut s-a bazat preponderent pe carne. Însă am ales să mănânc vegetarian pentru că organismul meu funcționează mult mai bine fără carne. Lucrând că bucătar, depun un efort destul de mare, stau în picioare aproape toață ziua, nivelul de stres este unul destul de ridicat. Dar pentru că plantele și fructele sunt absorbite foarte ușor de corp și generează energie mult mai repede, pot să funcționez într-un mod foarte eficient. Carnea în schimb îngreunează foarte mult digestia și după o masa care conținea carne, îmi venea să trag un pui de somn, nu mă mai puteam concentra pe ce aveam de făcut.
Ar putea deveni preparatele vegetariene o tradiție pentru generațiile următoare?
A.C.: Tradiția mesei de Crăciun este una care merită să fie păstrată. Dar poate că nu e nevoie să o păstrăm intactă, ci putem să venim fiecare cu aportul propriu în crearea unei noi tradiții în familie prin curiozitate și explorare de preparate vegetariene, pentru că uneori e nevoie să și cercetăm tradițiile pe care le avem și cărui scop servesc.
Christian Suciu