Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Europei: Am încredere că sprijinul cetăţenilor români pentru UE şi pentru valorile fundamentale europene va rămâne de neclintit

by admin

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, cu prilejul Zilei Europei, că această aniversare ne găseşte în acest an într-un moment de profundă schimbare la nivel global iar consecinţele războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei s-au multiplicat. Şeful statului arată că soluţiile europene pentru provocările actuale sunt soluţii pentru viitorul cetăţenilor noştri, iar România are capacitatea de a contribui substanţial, în continuare, la realizarea acestor obiective comune. 

„Ziua Europei ne găseşte în acest an într-un moment de profundă schimbare la nivel global. Consecinţele războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei s-au multiplicat, iar principiile, valorile şi sistemul multilateral care au stat la baza păcii mondiale după cel de-al Doilea Război Mondial sunt în continuare ameninţate, în timp ce la nivel global este vizibilă tendinţa de fragmentare şi reaşezare geopolitică. Securitatea cetăţenilor noştri şi rezilienţa societăţilor au dobândit noi valenţe, de la protejarea democraţiei şi a statului de drept şi asigurarea prosperităţii economice, la sprijinirea celor care luptă pentru pace şi pentru valorile în care credem. La acestea se adaugă găsirea de soluţii rapide la schimbările climatice – cu efecte din ce în ce mai dramatice asupra vieţii de zi cu zi – şi, respectiv, adaptarea, de asemenea rapidă, la mediul digital în care trăim”, se arată în mesajul șefului statului.

Klaus Iohannis a explicat că, în acest context global cu multe provocări, Europa – simbol al valorilor păcii, libertăţii, democraţiei şi drepturilor omului – are astăzi un rol cu atât mai important.

„Apărarea acestor valori este o responsabilitate care va determina în ce lume se vor dezvolta generaţiile viitoare. România este parte activă a eforturilor şi a iniţiativelor europene de implementare a priorităţilor strategice comune, în beneficiul cetăţenilor noştri. Unitatea şi solidaritatea rămân principalul nostru atu, iar ultimii ani au fost dovada clară că doar uniţi şi solidari suntem mai puternici. Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă este o expresie a acestor principii, o creaţie europeană vizionară, care a reuşit mobilizarea unor resurse impresionante, din grijă pentru următoarele generaţii. Pentru România, alături de fondurile de coeziune, acest mecanism este o oportunitate unică de modernizare şi dezvoltare. Suntem datori ca prin eforturi comune să profităm de această oportunitate pentru a participa cu succes la procesul de transformare şi de modernizare a României, orientat către nevoile viitorului”, a mai afirmat președintele țării.

Potrivit lui Klaus Iohannis, „rezilienţa noastră comună, deci şi a României, presupune o economie solidă, competitivă, adaptată viitorului, digitalizare, investiţii în cercetare şi inovare, lanţuri de aprovizionare stabile şi de încredere, securitate energetică garantată la preţuri accesibile, iar adaptarea urgentă la schimbările climatice trebuie să stimuleze competitivitatea Uniunii şi să protejeze, în acelaşi timp, cetăţenii”. 

„Toate acestea sunt teme esenţiale pentru sănătatea şi bunăstarea generaţiilor viitoare. Securitatea Uniunii Europene înseamnă şi o protecţie adecvată a frontierelor externe, iar contribuţia României la securizarea acestora este larg recunoscută şi apreciată la nivel european şi nu numai. Am convingerea că, în spiritul  principiilor responsabilităţii, unităţii şi solidarităţii între toţi membrii Uniunii Europene, prin dialog şi angajament constructiv din partea tuturor, România îşi va primi locul binemeritat în cadrul spaţiului european de liberă circulaţie. Consolidarea securităţii noastre este, de asemenea, esenţială, implicând o cooperare  strânsă pentru creşterea capacităţilor de apărare, în deplină complementaritate cu NATO, precum şi pentru întărirea rezilienţei în faţa ameninţărilor hibride şi a celor din spaţiul cibernetic. În faţa agresiunii ruse, trebuie să menţinem fără ezitare sprijinul solid şi consistent acordat Ucrainei, eforturi la care România participă activ. Miza strategică este clară: garantarea faptului că retrasarea cu forţa a frontierelor dintre state suverane nu poate fi acceptată, nici în Europa şi nicăieri în lume”, a spus preşedintele în mesaj. 

Klaus Iohannis mai afirmă că „România a fost şi va rămâne un promotor vocal al răspunsului european ferm de sprijin al rezilienţei şi al securităţii Republicii Moldova”.

„Reuniunea Comunităţii Politice Europene, care va fi găzduită la Chişinău la 1 iunie anul acesta, va transmite un mesaj fără echivoc de solidaritate: Europa este alături de cetăţenii Republicii Moldova în eforturile lor de a-şi apăra opţiunea strategică europeană şi libertatea. Contextul global actual nu ne permite să ne limităm acţiunea externă la vecinătatea imediată. Europa globală este răspunsul potrivit la o lume din ce în ce mai polarizată, iar acţiunea externă a României din ultimul an a contribuit substanţial la dinamizarea contactelor cu parteneri din întreaga lume, pentru a construi parteneriate diversificate şi de încredere şi, totodată, pentru a expune în mod obiectiv realităţile războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, a mai arătat Iohannis. 

Preşedintele subliniază că „Europa în care trăim, Europa noastră, la care generaţii întregi au aspirat şi pentru care au luptat, nu este un bun câştigat”.

„Trebuie cu toţii să o protejăm, continuu. În aceste vremuri dificile, teama şi incertitudinea creează terenul fertil pentru dezinformare şi atacuri hibride, care pun în discuţie principiile şi valorile democratice în care credem. În faţa acestor acţiuni, este necesară o abordare raţională, o analiză atentă a informaţiilor şi a surselor, nealterată de manipulare, precum şi angajarea în dezbateri constructive pe temele europene majore de interes pentru societatea noastră. Protejând Europa, ne protejăm pe noi, securitatea şi prosperitatea noastră. Soluţiile europene pentru provocările actuale sunt soluţii pentru viitorul cetăţenilor noştri. România are capacitatea de a contribui substanţial, în continuare, la realizarea acestor obiective comune. Suntem un stat membru matur şi responsabil, cu un profil european solid şi credibil, recunoscut şi apreciat de partenerii noştri. Interiorizând aceste repere, am încredere că sprijinul cetăţenilor români pentru Uniunea Europeană şi pentru valorile fundamentale europene va rămâne de neclintit. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România în Uniunea Europeană!”, a afirmat Klaus Iohannis.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza