Microbuz plin cu călători implicat într-un accident rutier. Două persoane au ajuns la spital

by admin

Un grav accident de circulație s-a produs marți dimineața în localitatea Jucu de Mijloc. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz plin cu pasageri.

„Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 8:10, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz. La fața locului, pompierii au găsit 18 persoane care au ieșit singure din cele două autovehicule”, a transmis ISU Cluj.

Salvatorii au consultat 8 persoane, printre care și un minor în vârstă de 7 ani. Doi răniți au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.

„Un conducător auto în vârstă de 45 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa cu un autoturism pe DJ109D a intrat în coliziune cu un microbuz condus în direcția municipiului Dej, pe DN15, de un bărbat în vârstă de 62 de ani, din județul Iași. În urma impactului, microbuzul a fost proiectat în curtea unei societăți comerciale, rezultând transportul la unitatea medicală a unui bărbat în vârstă de 65 de ani și a unei femei de 31 de ani, ambii pasageri în microbuz”, a declarat IPJ Cluj.

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative

Te-ar putea interesa si

Comenteaza