Noul Șef al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj este Mihai Rus, nepotul fostului Ministru al Afacerilor Interne din guvernul Năstase. Acesta a mai deținut în trecut funcția de șef IPJ Alba dar și al Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj.
Persoanele din fosta conducere inclusiv fostul Șef al Inspectoratului Județean Cluj au fost plasate sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Persoanele cercetate:
RUS MIRCEA – ION, comisar șef de poliție, la data faptei, Șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
GRAUR DANIEL – SORIN, comisar șef de poliție, adjunct al Șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
BOB IOANA-PAULA, comisar șef de poliție, șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
MARTON ELEK, comisar șef de poliție, Șef al Poliției Municipiului Dej abuz în serviciu, instigare la fals intelectual,, purtare abuzivă, complicitate la abuz în serviciu.