Mii de alergători la Maratonul Internațional Cluj-Napoca 2025 – au alergat pe ninsoare și vânt

by Bianca Baraboi

Cluj-Napoca a devenit din nou capitala alergării în weekendul 5-6 aprilie 2025, când a găzduit cea de-a 14-a ediție a Wizz Air Cluj-Napoca Marathon, unul dintre cele mai mari și îndrăgite evenimente sportive din România.

Evenimentul a reunit peste 7.800 de participanți din întreaga țară și din străinătate, care au luat startul de pe stadionul Cluj Arena. Traseele bine gândite au purtat alergătorii prin cele mai frumoase zone ale orașului, îmbinând performanța sportivă cu farmecul arhitectural și atmosfera vibrantă a Clujului.

Gradele cu minus resimțite, ninsoarea și vântul puternic, nu i-a oprit însă pe alergători. Cu siguranță totul a fost mai greu în aceste condiții, dar chiar și așa, aceștia au dat totul pentru competiție iar unii dintre ei și-au doborât recorduri proprii.

Competiție pentru toate vârstele și nivelurile de pregătire

Wizz Air Cluj-Napoca Marathon s-a adresat atât sportivilor de performanță, cât și alergătorilor amatori sau familiilor care iubesc mișcarea. Organizatorii au pregătit o varietate de curse, astfel încât fiecare participant să își poată găsi locul la linia de start. Chiar și persoanele în scaun rulant au avut o cursă de 10 km.

  • Maratonul Wizz Air – 42,2 km
  • Semimaratonul Parapet – 21,1 km
  • Ștafeta Staystrong – 4 x 10,5 km
  • Cross Garmin – 10 km
  • Crosul Mindera – 4 km
  • Family Race Mega – cursă destinată familiilor
  • Curse dedicate persoanelor în scaun rulant

Atmosfera din jurul evenimentului a fost una electrizantă, susținută de voluntari, fani și trecători care au încurajat alergătorii pe tot parcursul traseului, cu strigăte sau cu pancarte cu mesaje speciale.

A fost dificil și pentru cei de la punctele de hidratare: să stai în frig și viscol preț de mai bine de 6 ore, nu e deloc ușor. Dar voluntarii de la punctele de hidratare au știut cum să aibă grijă de participanți și să le ofere și încurajare.

sursa video: Asociația Oameni Buni

Un oraș care respiră sport și comunitate

Organizat anual, Maratonul Internațional de la Cluj-Napoca nu este doar o competiție sportivă, ci și un prilej de celebrare a sănătății, solidarității și spiritului de comunitate. Prin acest eveniment, Clujul își consolidează poziția pe harta marilor orașe europene care promovează sportul în aer liber și viața activă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza