Ministrul Educației, despre titularizare: “Dacă te-ai titularizat pe un post într-o școală, în primul an nu te poți transfera, rămâi acolo”

by Oana Spiru

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, într-un interviu că „dacă te-ai titularizat pe un post într-o școală, în primul an nu te poți transfera, rămâi acolo”. Aceasta a făcut referire la metodologia de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025. 

Ligia Deca a povestit că au existat situații în care profesorii care luau un post titularizabil aveau posibilitatea să se transfere între 1 septembrie și până să înceapă cursurile anului școlar, iar „școala se afla în situația în care nu avea învățător să intre la clasă în prima zi de școală”:

„Vă dau un singur exemplu: am fost într-o școală din periferia Bucureștiului, care îmi spunea, pe lângă problemele legate de copiii cu părinții plecați, care nu pleacă definitiv, pleacă două-trei luni, iar se întorc, iar mai pleacă două-trei luni, de problema pe care o au cu titularizarea. Profesorii se titularizau. La 1 septembrie, teoretic, preluau postul, după care exista posibilitatea ca ei să se transfere. Și făceau acest lucru. În zilele acelea între 1 septembrie (și – n.red) până la începutul cursurilor, acești profesori, mai ales unii dintre ei erau profesori de învățământ primar, adică erau învățători, plecau. Și școala se afla în situația în care nu avea învățător să intre la clasă în prima zi de școală. 

De aici modificarea în metodologia cu mișcarea personalului didactic ca, dacă te-ai titularizat pe un post într-o școală, în primul an nu te poți transfera, rămâi acolo, în așa fel încât școala să poată avea o predictibilitate pe resursa umană cu care începe anul școlar”, a precizat ministrul Educației.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza