Președintele Klaus Iohannis a anunțat relaxarea restricțiilor și a măsurilor de distanțare socială după data de 15 mai. Acest lucru nu înseamnă însă și faptul că se vor putea organiza nunți cu sute de persoane, a precizat ministrul de Interne Marcel Vela, răspunzând unei întrebări primite pe rețelele de socializare.
„Cu părere de rău nu pot da un răspuns pozitiv pentru că nunţile românilor în perioada în care chiar dacă se relaxează în 15 mai condiţiile de reţinere, de comprimare a unor posibilităţi de a ne mişca liber, de a fi alături de cei dragi, aceste condiţii nu se vor relaxa sută la sută. Individual probabil vom avea dreptul la această mişcare de a ne duce, a ne relaxa, de a ne plimba, de a rezolva câteva probleme individuale, dar, din păcate, presupun eu, nu vă dau un răspuns oficial, nu cred că în 15 mai am scăpat cu totul de acest coronavirus. Nu înseamnă că în 15 mai virusul s-a oprit şi ia o pauză. Noi va trebui să fim atenţi în continuare, să ne protejăm, să purtăm mască, să avem grijă să ne spălăm pe mâini, să nu stăm mai mult de trei la o discuţie, să respectăm distanţarea socială, anumite activităţi se vor relua în anumite condiţii”, a explicat ministrul.
Marcel Vela crede că abia în luna august va fi posibilă organizarea nunților cu mai mult de 8 persoane. „Cred că în august va fi o relaxare, cu mai multe persoane, nu cu sute sau mii de persoane, dar va fi o relaxare în 23 august probabil, dar depinde de cum reacţionăm fiecare român astfel încât să diminuăm infecţiile cu acest virus”, a declarat Vela.
Ministrul de Interne a mai precizat, răspunzând unei alte întrebări, că la nivel guvernamental se face o analiză pentru acordarea unui stimulent şi pentru pompieri, poliţişti şi poliţişti de frontieră, care prin activitatea lor intră în contact cu persoane suspecte sau infectate cu COVID-19.
„Este o analiză pe care o facem la nivel guvernamental şi la nivelul MAI. Încă nu am stabilit cuantumul coeficientului stimulentului de risc. Din punctul meu de vedere, nu va fi la nivelul medicului, care este în contact permanent cu bolnavul de coronavirus, dar eu, ca ministru, mă voi preocupa să primiţi un stimulent de risc pompierii, dar şi poliţiştii, poliţiştii de frontieră, care sunteţi, să spunem, în a doua linie”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.