Federaţiile de canotaj, baschet şi nataţie vor primi cele mai mari finanţări iniţiale de la bugetul de stat în 2023, conform anunţului de luni, de pe Facebook, al ministrului Sportului, Eduard Novak. Suma alocată finanţării federaţiilor sportive din Grupa 1 este de 103.341.963 lei.
Federația Română de Canotaj a primit o finanțare de aproximativ 14 milioane de lei în timp ce Federația Națională de Baschet va încasa 6.8 milioane de lei de la bugetul de stat, iar Federația Română de Natație și pentatlon Modern completează ”podiumul” cu o finanțare de peste 6.4 milioane de lei.
”Finanţarea federaţiilor, de către Ministerul Sportului, are în centrul său performanţa şi o direcţie de dezvoltare pe termen lung.
Am văzut anul trecut rezultate frumoase, obţinute nu doar de una, ci de mai multe federaţii, iar pentru o alocare cât mai echitabilă şi mai eficientă a bugetelor pentru noul an au fost luaţi în calcul mai mulţi indicatori, printre care şi ponderea rezultatelor dintr-un sport raportat la total. La calcularea punctajelor finale ale federaţiilor sportive naţionale care administrează sporturi olimpice prioritare (individual) s-a ţinut cont de următoarele:
50% din total puncte – criterii de finanţare (13 criterii conform metodologiei, fiecare criteriu cu o anumită pondere în calculul final)
• 50% din total puncte – medaliile obţinute la campionatele mondiale, europene, cupe mondiale şi europene (fiecare medalie, cu un anumit punctaj)
La fel ca anul trecut, finanţarea a fost stabilită pentru a menţine evoluţiile bune, dar în acelaşi timp pentru a suplimenta sprijinul acolo unde au apărut noi nevoi, acolo unde au existat creşteri exponenţiale la nivelul rezultatelor.
Continuăm să susţinem sportul românesc şi nevoia sa de creştere a finanţărilor, rămânem aproape de înalta performanţă!” a comunicat Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
sursa: primasport.ro