Mircea Lucescu (79 de ani) ar fi ajuns la un acord cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, pentru preluarea funcției de selecționer al Echipei Naționale de Fotbal a României pentru campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026. Acesta a fost prezent ieri la Mogoșoaia pentru a se întâlni cu ceilalți membri ai staff-ului Echipei Naționale.
Cel mai titrat antrenor român din istorie cu peste 35 de trofee câștigate de-a lungul carierei de antrenor va avea la Națională un contract pe doi ani în care va câștiga un salariu de 27.000 de euro pe lună având totodată o primă de calificare de 200 de mii de euro dacă va reuși să califice România la Campionatul Mondial ce va avea loc în Mexic, Canada și Statele Unite ale Americii.
”Răzvan Burleanu s-a întors pentru a închide tratativele cu Mircea Lucescu. Mircea Lucescu este 99,99% noul selecţioner al naţionaleiAstăzi în jurul prânzului este discuţia finală cu Răzvan Burleanu.
Salariul pentru Mircea Lucescu este de 324.000 de euro pe an, adică 27.000 de euro pe lună. Mircea Lucescu nu va fi director tehnic, Mircea Lucescu va fi selecţionerul naţionalei României, la fel cum au fost Edi Iordănescu, Rădoi, Daum.”, a anunțat jurnalistul sportiv Horia Ivanovici pentru Fanatik.