Echipa pirotehnică a ISU Cluj a desfășurat în această după-amiază o misiune de asanare în localitatea Stejeriș, comuna Moldovenești. În timpul unor lucrări, a fost găsită o bombă de aruncător, calibrul 82 de milimetri, rămasă cel mai probabil de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial. Muniția a fost asanată de către pirotehniști și urmează să fie distrusă în condiții de maximă siguranță.
Pe această cale, ISU Cluj reamintește populației că elementele de muniție găsite întâmplător, de pe urma celor două conflagrații mondiale, sunt extrem de periculoase. Drept urmare, în cazul în care sunt descoperite, trebuie apelat imediat numărul 112. Totodată, trebuie luate în calcul următoarele aspecte:
• Nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
• Nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
• Nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
• Nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
• Nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
• Nu lăsăți copiii să se joace cu asemenea muniții;
• Lăsați o persoană în zonă pentru a supraveghea muniția până la sosirea organelor specializate și indicați locul unde ați descoperit muniția respectivă.