Au fost momente teribile pentru 7 militari de la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii. În aceasta dimineață, după decolarea spre Otopeni au realizat că nava Spartan are probleme la unul dintre motoare. Au reusit într-un final sa aterizeze cu un singur motor.
Aeronava Spartan a decolat de la Baza Aeriană Câmpia Turzii în jurul orei 7:30 în această dimineață. La bord se aflau 7 militari, 3 membri ai echipajului și 4 pasageri. La un moment dat echipajul a sesizat că există o problema la motorul stâng iar piloții l-au oprit în zbor. În final aeronava a aterizat în siguranță pe Aeroportul de la Otopeni și nu a fost nevoie de echipaje specializate la sol. Aeronava Spartan este un avion construit în Italia și are caracteristici de supraviețuire proprii datorită propulsiei și designului aerodinamic care le ofera militarilor o pilotare excelentă. Primele avioane au fost livrate în România în 2010.