Un exercițiu național Salvamont în premieră s-a desfășurat în perioada 16-18 iulie, în județul Gorj: Moonlight Rescue 2024 a testat, în primul rând, capacitățile echipelor de salvatori montani de a acționa noaptea ori în medii fără vizibilitate.
Timp de trei zile, salvamontiști din toată țara au participat la simulări de accidente în peșteră, pe via ferrata ori pe peretele stâncos în condiții de întuneric. În acest context, au fost testate și ultimele echipamente de salvare dar și sistemele de iluminat folosite în operațiunile de pe timp de noapte.
O componentă importantă a fost cea oferită de tehnologie: coordonarea operațiunilor de salvare a fost realizată din centrul de comandă, folosind imagini transmise live de drone echipate cu termoviziune.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este extrem de important ca salvatorii noștri montani să fie pregătiți pentru intervenții în orice condiții, inclusiv noaptea sau în medii fără vizibilitate. Tocmai de aceea consider că participarea la astfel de exerciții este extrem de utilă, consolidând atât capacitatea de intervenție a salvatorilor cât și sentimentul de încredere și siguranță al populației”.
Exercițiile s-au desfășurat în Peștera Muierilor, în Cheile Galbenului – Baia de Fier și în Cheile Gropului – Runcu. Din partea Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au participat doi salvatori montani.