Motociclist lovit de o mașină pe strada Ciobanului din Cluj-Napoca. Tânărul a ajuns la spital

by admin

Un tânăr a ajuns la spital joi după-amiaza, după ce a fost lovit de mașină în timp ce circula cu motocicleta. Accidentul a avut loc pe strada Ciobanului din Cluj-Napoca.

„La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit o motocicletă și un autoturism avariate. Conducătorul motocicletei, respectiv un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani, a primit primul ajutor calificat și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. 

Conform primei evaluări, acesta prezenta suspiciuni de fracturi la nivelul unui membru inferior și unul superior. Totodată, tânărul era în stare de conștiență și era cooperant”, au transmis pompierii clujeni.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza