În scurt timp muzica va răsuna din nou la Castelul de la Bonțida. EC Special, primul mare festival muzical din pandemie, așa cum susțin organizatorii, aduce 3 zile de petrecere în vechea locație, după care se mută în oraș. Chiar dacă anul acesta pandemia și-a spus cuvântul și asupra regulilor de organizare, reprezentanții festivalului nu s-au lăsat mai prejos și au creat o ediție cu totul specială de Electric Castle.
“Sunt mai mult de patru luni de muncă. Am gândit evenimentul acesta mai special, încă din februarie, chiar dacă mulți credeau că suntem nebuni. Au fost greu de convins până și partenerii noștri. Pentru tot ce vedeți voi aici construit, pe câmpul din Bonțida, au venit aproape 400 de tiruri să aducă tot, absolut tot, pentru că înainte era gol. Avem până și toalete cu apă, nu ecologice. Nu știu câtă lume în Europa poate să spună chestia asta în acest moment. Fiecare toaletă are pompă proprie de canalizare. Astea sunt detaliile pe care nu o să le vadă nimeni.
Oamenii o să spună că funcționează totul ok la Electric Castle și atât. Nu cred că există o locație în acest moment în țară care poate să declare că e mai bine organizată decât suntem noi. În ultimele două săptămâni am avut undeva între 100-200 de oameni care au lucrat zi de zi la ceea ce se vede pe aici”, a explicat directorul tehnic EC, Andrei Cojocariu.
Organizatorii susțin că EC Special este primul festival creat în condiții de plină pandemie.
“Noi tot auzim prin presă că este un festival după pandemie. De fapt este primul festival în pandemie. Pandemia nu s-a terminat, nimeni nu susține asta, iar prin urmare ne obligă la o responsabilitate organizatorică extremă. Siguranța participanților, a artiștilor și a noastră este pe primul plan”, subliniază marketing Officer Electric Castle, Ema Prisca.
Dar asta nu e tot, deoarece în perioada 9-16 august Electric Castle se va muta în Cluj-Napoca: “Clujenii vor avea parte de muzică live, concerte, petreceri, dar vor fi lexpuși și la artă de prim nivel. De asemenea, instalațiile new media răspândite vor transforma vizual tot Clujul. Majoritatea instalațiilor vor fi accesibile pentru toți clujenii, dar și pentru cei care sunt veniți în vizită”, ne mai spune ea.
De asemenea, tot în cadrul festivalului va exista și o zonă a conversațiilor/conferințelor, acolo unde vor fi dezbătute diverse subiecte: “Vom avea o serie de conferințe despre educație sexuală, sănătate mintală, trăitul sustenabil în cadrul Electric Garden”, încheie Ema Prisca.
EC Garden e o bucățică din Electric Castle adusă în inima Cluj-Napoca. Inspirați de atmosfera cozy și familiară a scenei Hideout, organizatorii au construit o oază pentru comunitate în vârful Dealului Cetățuia. Ea poate fi găsită în cadrul Cetățuia Food Park de cei care au chef de un picnic la umbră ziua sau un drink cu prietenii după apus.
3 comentarii
[…] Tot în cadrul festivalului va exista și o zonă a conversațiilor/conferințelor, acolo unde vor f… […]
Zgomot si dispret la Cluj. Din 10 august, in Parcul Cetatuia bubuie muzica si ziua, si noaptea. Volumul decibelilor si vibratiile basilor afecteaza viata celor ce locuiesc in zona, fie ca e ora 15.00 sau ora 1 noaptea. Emil Boc a dat autorizatie pentru zgomot. Cinic si cu bunastiinta. Cu incalcarea legii si a normelor de convietuire, dar si a principiilor democratice ale consultarii, interesului comun. Un comportament al administratiei clujene care nu are nici o legatura cu valorile europene, un comportament prin care Boc si administratia sa duc Clujul in Lumea a treia a sefilor de trib care guverneaza dupa bunul plac si interes personal. Clujul cultural si universitar este subminat constant de aceasta administratie. Zgomotul de pe Cetatuie a fost reclamat la Telefonul Primarului, Politia Locala, aplicatia MyCluj. Este ca si cum am vorbi cu un perete. Deducem ca Boc si ai lui nu au respect si empatie fata de cetatenii pe care ii agreseaza cu bunastiinta.
Din 10 august, in Parcul Cetatuia bubuie muzica si ziua, si noaptea. Volumul decibelilor si vibratiile basilor afecteaza viata celor ce locuiesc in zona, fie ca e ora 15.00 sau ora 1 noaptea. Emil Boc a dat autorizatie pentru zgomot. Cinic si cu bunastiinta. Cu incalcarea legii si a normelor de convietuire, dar si a principiilor democratice ale consultarii, interesului comun. Un comportament al administratiei clujene care nu are nici o legatura cu valorile europene, un comportament prin care Boc si administratia sa duc Clujul in Lumea a treia a sefilor de trib care guverneaza dupa bunul plac si interes personal. Clujul cultural si universitar este subminat constant de aceasta administratie. Zgomotul de pe Cetatuie a fost reclamat la Telefonul Primarului, Politia Locala, aplicatia MyCluj. Este ca si cum am vorbi cu un perete. Deducem ca Boc si ai lui nu au respect si empatie fata de cetatenii pe care ii agreseaza cu bunastiinta.